Nemțenii au cele mai mici salarii din zona Moldovei!
Dimensiune font:
* cu 3.911 lei/salariat, Iașul ocupă locul 4 la nivel național * până în anul 2025, potrivit raportului Comisiei Naţionale de Prognoză, toate județele din Regiunea de Nord-Est vor avea salarii medii nete mai mari de 3.800 lei/salariat * recordul îl va deține, în anul 2025, județul Iași, cu 4.937 lei/salariat, urmat de Bacău – 4.141 lei, Vaslui – 3.960 lei, Botoșani – 3.909 lei, Suceava – 3.908 lei, și Neamț - 3.859 lei
Conform ultimului raport al Comisiei Naţionale de Prognoză, Regiunea de Nord Est se menține în coada clasamentului național când vine vorba de salarii.
Potrivit datelor oficiale, județul Neamț ocupă locul 11 la nivel național, într-un top al celor mai mici salarii medii nete încasate în acest an, cu o retribuție de 3.069 lei/salariat.
Topul județelor cu cele mai mici salarii este condus de Harghita – 2.914 lei/salariat, urmat de Bistrița-Năsăud – 2.947 lei/salariat, Teleorman – 2.975 lei/salariat, Vrancea – 3.001 lei/salariat, Maramureș – 3.001 lei/salariat, Brăila – 3.019 lei/salariat, Covasna – 3.043 lei/salariat, Satu Mare – 3.053 lei/salariat, Sălaj – 3.059 lei/salariat, Bihor – 3.060 lei/salariat, Neamț - 3.069 lei/salariat.
Spre comparație, în topul celor mai mici salarii de anul trecut, județul Neamț se afla pe locul 8, cu 2.807 lei/salariat, după Haghita (2.678 lei/salariat), Bistrița-Năsăud (2.709 lei), Teleorman (2.730 lei), Vrancea (2.762 lei), Maramureș (2.770 lei), Covasna (2.787 lei) și Brăila (2.803 lei). Celelalte județe din Regiunea de Nord-Est au urcat câteva locuri în clasamentul general: Bacău – 3.062 lei/salariat, Vaslui – 2.882 lei, Suceava – 2.868 lei, Botoșani -2.857 lei.
În ceea ce privește județele cu cele mai mari salarii medii nete pentru 2022, municipiul București este lider (5.171 lei/salariat), urmat de Cluj (4.460 lei/salariat), Timiș (4.173 lei/salariat), Iași (3.911 lei/salariat), Ilfov (3.775 lei/salariat), Sibiu (3.715 lei/salariat), Brașov (3.613 lei/salariat), Prahova (3.575 lei/salariat), Mureș (3.488 lei/salariat), Argeș (3.478 lei/salariat).
Până în anul 2025, potrivit raportului Comisiei Naţionale de Prognoză, toate județele din Regiunea de Nord-Est vor avea salarii medii nete mai mari de 38.000 lei/salariat.
Recordul îl va deține, în anul 2025, județul Iași, cu 4.937 lei/salariat, urmat de Bacău – 4.141 lei/salariat, Vaslui – 3.960 lei/salariat, Botoșani – 3.909 lei/salariat, Suceava – 3.908 lei/salariat, și Neamț - 3.859 lei/salariat.
Per total economie națională, salariul mediu net lunar va ajunge, peste trei ani, la 4.751 lei/salariat, în timp ce salariul în Regiunea de Nord-Est va urca la 4.256 lei/salariat.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză are rolul de a elabora studii şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung privind evoluţia economiei româneşti în ansamblu, pe sectoare şi în profil teritorial, sinteze macroeconomice, de a fundamenta orientările strategice de dezvoltare economico-socială şi măsurile de politică economică proiectate de Guvern, în concordanţă cu Programul de guvernare, precum şi de a coordona, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, şi monitoriza politicile publice, cu deosebire ale investiţiilor în parteneriat public-privat şi din domeniul ajutorului de stat.Comisia se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau