Nepăsători la normele de protecție în pandemie, vasluienii iau amenzi pe bandă rulantă
Dimensiune font:
Zeci de persoane au fost amendate în ultimele 24 de ore, în urma unor controale efectuate de poliţiştii vasluieni pentru verificarea respectării respectării măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei COVID-19.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, 17 persoane au fost amendate pentru că nu purtau mască de protecţie, iar alte opt au fost sancţionate fiindcă nu au respectat interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie.
‘Peste 100 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au acţionat în ultimele 24 de ore, la nivel judeţean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei COVID-19. Au fost derulate şase misiuni specifice şi acţiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţele, târgurile, restaurantele şi terasele, precum şi mijloacele destinate transportului de persoane. Echipele de control au depistat 17 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală, acestea fiind sancţionate contravenţional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de peste 4.000 lei.
Totodată, poliţiştii au depistat şi opt persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.000 lei’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
În cadrul acţiunilor de control, au fost verificate în total 54 de obiective, 63 de mijloace de transport persoane, dintre care 21 destinate transportului în comun de persoane şi au fost legitimate peste 360 persoane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau