Niciun pat ocupat la Terapie Intensivă!
Dimensiune font:
Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate 7 persoane infectate cu COVID-19, dintr-un total de 260 de testări efectuate.
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat o externare şi 4 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate, numărul total de decese fiind 2.535.
Referitor la gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19 din județul Iași, conform raportărilor, ieri, 27 decembrie, erau ocupate 20 de paturi, din care niciunul la ATI. În momentul de faţă sunt libere 24 de paturi ATI, după cum urmează: 8 la Spitalul de Boli Infecțioase, câte 6 la Spitalul Municipal Pașcani şi la Spitalul „Sfântul Spiridon” şi 4 paturi la Spitalul de Neurochirurgie
La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. În momentul de față, nu sunt persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratament prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.
La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. De asemenea, nici în zona medicală nu sunt ocupate paturi.
În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași nu sunt ocupate paturi. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași nu sunt ocupate paturi.
Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri un număr de 34 de persoane se aflau în izolare. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau