Noapte de foc pentru pompieri
Dimensiune font:
Cu doar câteva ore înainte de intrarea în noul an dispecerul de serviciu de la Detaşamentul 1 Pompieri Iaşi a anunţat în difuzor că un incendiu a izbucnit în satul Perieni din comuna Probota. La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de intervenție și stingere. „Pompierii militari sosiți la locul evenimentului au intervenit de urgență pentru localizarea și stingerea incendiului la o casă batrânească de aproximativ 30 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum necurățat de funingine. Din fericire nu au fost înregistrate victime”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa.
În urma incendiului au ars acoperișul din lemn cu învelitoarea din azbociment, diverse articole textile, elemente de mobilier, geamuri și uși din lemn. Pompierii militari ieşeni fac apel către cetățeni pentru respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
După câteva ore, în cursul dimineţii din prima zi a anului, pompierii ieşeni au fost solicitaţi să intervină la un bloc de cămine de pe strada Bucium. Cei care au apelat la serviciul 112 au solicitat ajutorul pompierilor pentru că au simţit miros de gaz pe casa scării. „Blocul nu este racordat la reţeaua de gaz, iar locatarii au butelii. La faţa locului s-a deplasat o autospecială de intervenție și stingere din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași. Militarii sosiți la locul solicitării au verificat cauza mirosului ca urmare a solicitării prin apelul unic de urgență 112. După evaluare au constatat că pe casa scării era miros de deșeuri menajere”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau