Nouă băieți și nouă fete, născuți de Crăciun
Dimensiune font:
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători de peste an și se spune că persoanele care s-au născut în această zi sfântă sunt cu adevărat speciale. Anul acesta, în primele două zile de Crăciun s-au născut, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, 18 copii - nouă băieţi şi nouă fete.
Primul copil născut în Noaptea de Crăciun este o fetiţă. Ea a venit pe lume în urma unei naşteri naturale care a avut loc chiar în noaptea de Crăciun, la ora 03.00. Bebeluşul are o greutate de 3,1 kilograme. În cea de-a doua zi a Crăciunului au fost născuţi 12 copii, 6 fete şi 6 băieţi. Primul copil născut a fost tot o fetiţă, de 3,2 kg.
Se spune că toți cei care s-au născut în ziua de Crăciun sunt persoane speciale care au venit pe lume cu o misiune și că toată viața lor se va desfășura în jurul acesteia.
Una dintre superstiții spune că cei care s-au născut de Crăciun au succes în viață. De cele mai multe ori, persoanele născute de Crăciun își își doresc să schimbe lumea și să lase ceva în urma lor şi ca atare îşi aleg meserii îndrăznețe și pleacă la drum cu gândul că vor reuși să atingă succesul.
Există, totodată, credința potrivit căreia aceste persoane au mai mult noroc decât altele și reușesc să își atingă mult mai ușor obiectivele.
Se mai spune că persoanele născute de Crăciun sunt născute sub o stea norocoasă şi au șanse mari să trăiască mai mult decât restul persoanelor.
Cei născuţi de Crăciun au şi un dezavantaj, cel în care de ziua lor vor auzi mai des spunându-se „Crăciun fericit!” decât „La mulţi ani!”. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau