Noua tulpină a coronavirusului face ravagii printre ieșeni
Dimensiune font:
Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase atrag atenţia că în ultima perioadă a crescut numărul celor care ajung la spital din cauza infectării cu noua tulpină a SARS-Cov2.
În prezent, în spital sunt internate 13 persoane infectate cu noua tulpină Delta, patru dintre acestea aflându-se în stare foarte gravă, la terapie intensivă. „În ultima perioadă se constată o creştere lentă, dar constantă, a pacienţilor cu COVID-19 pozitiv cu tulpina Delta. În momentul de faţă, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi îngrijim un număr de nouă pacienţi confirmaţi cu acest tip de tulpină, cu forme medii, potenţiali de a dezvolta forme severe. În terapia intensivă COVID-19 avem patru pacienţi cu forme severe ale acestei tulpini, care necesită îngrijire de specialitate. Revin cu îndemnul către populaţie de a continua vaccinarea. Este singura modalitate de a lupta împotriva pandemiei şi de a trece peste această perioadă”, a declarat dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Reapar focarele de infectare cu noul coronavirus
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a informat cu privire la apariţia a două focare de COVID-19 în judeţ. Unul dintre ele este la Centrul de Servicii Sociale „Sf Nicolae” din Paşcani. Aici au fost confirmaţi pozitiv doi salariaţi şi doi beneficiari. Angajaţii confirmaţi pozitiv se află în izolare la domiciliu şi monitorizaţi de medicii de familie. Beneficiarii pozitivi au fost izolaţi şi monitorizaţi în centru şi s-a efectuat dezindecţia spaţiilor comune.
Un al doilea focar a fost depistat tot în municipiul Paşcani, în Secţia de Neurologie din cadrul Spitalului Municipal. Aici au fost confirmaţi trei pacienţi, care erau internaţi în acelaşi salon. Doi dintre ei au fost externaţi şi izolaţi la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie, iar cel de-al treilea a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, secţia ATI. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau