Noul virus ajunge şi în Penitenciarul Iaşi!

1covid iasi

Dimensiune font:

| 09-12-2020 00:00

20 de persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Iaşi, în cadrul a două secţii de deţinere, au fost confirmate pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2 * acestea vor beneficia de tratamentul specific la Penitenciarul-Spital Constanța-Poarta Albă (unitate desemnată să asigure conduita terapeutică pentru cazurile ușoare de îmbolnăvire) * ieri, în judeţul Iaşi au fost raportate 353 de cazuri noi, rata de incidenţă ajungând la 2,47 cazuri la mia de locuitori * la nivel naţional, alte 7.439 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 29.151 de teste * în  ultima zi s-au înregistrat alte 213 decese, fiind cel mai mare număr de la debutul pandemiei * la terapie intensivă sunt internate 1.276 de persoane

 

 

Până ieri, 8 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.275 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Cazurile noi survin după efectuarea a 29.151, 19.176 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.975 la cerere. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.571. Dintre acestea, 1.276 sunt internate la ATI. În fine, pe teritoriul României, 42.582 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.957 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.867 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 128 de persoane.

De la debutul pandemiei, 416.797 de pacienți au fost declarați vindecați.

La Iaşi, nu există semnale că situaţia îmbolnăvirilor s-ar ameliora, cu toate că, ieri, judeţul a fost raportat cu un incidenţă de 2,47 cazuri la mia de locuitori. Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 22.283     de cazuri cu persoane infectate cu noulvirus, cu 353 cazuri în plus faţă de ziua precedentă). Tot ăn judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 370. De asemenea, conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, un număr de 4.740 de persoane se aflau în izolare, iar 4.647 de persoane erau carantinate la domiciliu.

Două noi focare

Directorul Penitenciarului Iași, comisar șef de poliție penitenciară Marian Pompiliu Dima, a transmis ieri faptul că 20 de deținuți au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus în cadrul instituției. „Vă informăm că 20 de persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Iaşi, în cadrul a două secţii de deţinere, au fost confirmate pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Acestea vor beneficia de tratamentul specific la Penitenciarul-Spital Constanța-Poarta Albă (unitate desemnată să asigure conduita terapeutică pentru cazurile ușoare de îmbolnăvire). Administrația locului de deținere a procedat la informarea Direcției de Sănătate Publică Iași și implementează măsurile specifice de intervenție (intensificarea triajului epidemiologic al cadrelor, monitorizarea medicală permanentă a tuturor persoanelor custodiate, dezinfectarea spațiilor). Concomitent, se asigură suportul pentru efectuarea anchetei epidemiologice și se implementează recomandările structurii publice sus-menționate”, se arată într-un comunicat.

Alt focare au apărut la CSS Gulliver- LMP pentru persoane adulte cu dizabilităţi Galata, cu 3 persoane (un salariat și 2 beneficiari) infectate. De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică informează cu privire la actualizarea numărului de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul a 2 focare COVID-19 din judeţul Iaşi. Este vorba de dispensarul din Podu Iloaiei, unde la ultima testare s-a mai confirmat un caz la o infirmieră şi de Centrul de Servicii Sociale Bogdana unde au fost confirmate încă 6 de cazuri (1 beneficiar și 5 salariați). În cazul acestui focar, inițial au fost confirmaţi pozitiv 35 de persoane (11 salariaţi și 24 de beneficiari.

Situaţia paturilor

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 541 de paturi, din care 66 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 66, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 6 la Spitalul de Pneumologie, 5 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 7 la Spitalul C.F. Iaşi şi 16 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă este liber un pat ATI la Spitalul Municipal Paşcani.

În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 175 de paturi: 28 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, 7 la Spitalul Spitalul Mobil Leţcani, 33 de paturi la Spitalul Hârlău, 8 paturi la Spitalul de Recuperare, 12 paturi la Spitalul C.F Iaşi, 6 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 24 paturi la Spitalul Militar şi 57 de paturi la Spitalul CF Paşcani.

În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 3 paturi ATI. În momentul de faţă sunt 20 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă pe staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

La Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei