Număr record de infectări, la Iași
Dimensiune font:
Pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei, Iaşul s-a apropiat de 400 de infectări într-o singură zi. Ieri au fost raportate 391 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă şi doar 56 de persoane externate, cifre care aduc şi judeţul aproape de scenariul roşu. În schimb, cu 277 de noi cazuri, municipiul Iaşi a ajuns la o incidenţă cumulată pe ultimele 14 zile de 4,12 cazuri la mia de locuiitori, rată care dacă se va păstra poate implica apariţia unor restricţii de altă natură decât cele existente în prezent. Tot în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând la 270.
Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri se aflau în izolare 4.365 de persoane se află în izolare, iar alte 4.733 erau carantinate la domiciliu. De asemenea, pentru încă 2.189 de persoane, măsura carantinării a fost instituită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 10.400 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 14.170 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.
Situaţia paturilor în spitalele ieşene
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 548 paturi, din care 55 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 55, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 8 la Spitalul Mobil Leţcani, 6 la Spitalul de Pneumologie, 5 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 7 la Spitalul CF Iaşi şi 15 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere 6 paturi ATI, unul la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, unul la Spitalul Municipal Paşcani si 4 la Spitalul Mobil Lețcani.
De asemenea, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 162 de paturi: 17 paturi la Spitalul Mobil Lețcani, 18 la Spitalul de Boli Infecțioase, 31 de paturi la Spitalul Hârlău, 5 paturi la Spitalul de Recuperare, 21 de paturi la Spitalul CF Iaşi, 19 de paturi la Spitalul Militar şi 51 de paturi la Spitalul CF Paşcani.
În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 2 paturi ATI. Mai menţionăm că în momentul de faţă sunt 17 de bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.
Un singur focar
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a mai informat ieri cu privire la apariţia unui focar COVID-19 în judetul Iaşi. Este vorba de Fundaţia Izvor – Centrul Rezidenţial din Eternitate, unde 11 persoane (8 beneficiari şi 3 salariaţi) au fost testaţi pozitiv. Beneficiarii pozitivi au fost izolaţi în centru, iar salariaţii sunt izolaţi la domiciliu şi supravegheaţi de medicii de familie.
Zece localități fără cazuri COVID
Zece unități administrativ-teritoriale din județul Iași au trecut de indicele 3 la mia de locuitori, rata de infectare. Acestea sunt: municipiul Iași (4,12 la mie), comunele Balş (3,51), Ciurea (5,19), Dolheşti (4,74), Holboca (4,14), Leţcani (3,36), Miroslava (5,14), Popricani (5,25), Probota (3,03) şi Rediu (3,74). Totodată, zece localități au scăpat de cazurile de infectare cu noul coronavirus, printre acestea aflându-se orașele Hârlău, Podu Iloaiei și Târgu Frumos, comunele Bârnova, Brăești, Butea, Grajduri, Grozești, Mironeasa și Roșcani. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau