O școală și o grădiniță din Botoșani se închid temporar
Dimensiune font:
Două unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani se vor închide temporar începând din anul şcolar următor, iar alte trei îşi vor suspenda ciclurile preşcolar sau primar, potrivit unor date centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ).
Astfel, din anul şcolar 2021- 2022 se vor închide temporar Şcoala Primară nr. 5 Bârsăneşti din comuna Durneşti, dar şi Grădiniţa cu Program Normal nr. 3 Stânca din comuna George Enescu.
„Toate modificările făcută pe reţeaua şcolară pentru anul şcolar 2021-2022 sunt la propunerea UAT-urilor. Ca urmare a reducerii numărului de elevi au propus o nouă reorganizare a reţelei şcolare", a declarat inspectorul general al ISJ, Gabriel Hârtie.
ISJ a fost informat, de asemenea, cu privire la suspendarea nivelului preşcolar la Şcoala Gimnazială „Constantin Comicescu" din oraşul Flămânzi şi la Şcoala Primară nr. 1 Dămideni din comuna Româneşti. Totodată, va fi suspendat nivelul primar la Şcoala Gimnazială „A. I. Cuza" Vorona.
Pe de altă parte, au fost făcute propuneri de redeschidere a unităţilor de învăţământ în trei localităţi. Astfel, se vor redeschide Şcoala Primară nr. 2 Bozieni din oraşul Săveni, Şcoala Primară nr. 2 Călăraşi şi Grădiniţa cu Program Normal nr. 4 Rogojeşti din comuna Mihăileni.
Aceste reorganizări de unităţi de învăţământ au primit aviz din partea ISJ, urmând ca până pe 31 martie, fiecare unitate administrativ-teritorială să emită hotărâre de Consiliu Local.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau