O femeie din Suceava a murit înecată cu o bucată de pâine, în timp ce mergea la biserică
Dimensiune font:
Tragedie în comuna Vicovu de Jos, din judeţul Suceava. Femeia în vârstă de 67 de ani a ieşit din curtea casei pentru a se îndrepta spre biserica din sat. Pe drum s-a înecat cu o bucată de pâine şi a decedat.
Avea dificultăţi de respiraţie şi a început să tuşească.
Incidentul s-a petrecut la aproximativ 10 metri distanţă de casa femeii. Ajutată de fiica sa, victima s-a întors în curtea casei, unde a căzut pe spate.
Tânăra a sunat la 112 şi a cerut sprijinul medicilor. La faţa locului a intervenit un echipaj al Ambulanţei din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, care a constatat decesul.
În urma investigaţiilor efectuate, s-a constatat faptul că femeia se afla în evidenţele medicului de familie cu boli psihice şi cardiace.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracţiunii de ,,ucidere din culpă”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau