O femeie s-a înecat într-un puț cu apă
Dimensiune font:
Femeie găsită moartă într-un puț cu apă. Descoperirea macabră a fost făcută duminică după amiază. Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un localnic din Coșna, despre faptul că o femeie de 77 ani, a fost găsită moartă într-un puț cu apă. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări.În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bătrâna locuia singură. Duminică vecinul său a mers la domiciliul acesteia dau nu a găsit-o acasă. El a descoperit-o pe femeie căzută într-un puț cu apă situat în curtea locuinței sale, la circa 30 de metri distanță de casă. Echipa operativă, cu ocazia cercetării la fața locului, a stabilit că bătrâna s-a deplasat cu o găleată la puțul cu apă din curtea locuinței, iar când a ajuns pe marginea puțului s-a dezechilibrat și a căzută în apă, în locul unde a fost găsită decedată. S-a procedat la scoaterea cadavrului din puț și examinarea lui însă nu au fost identificate urme de violență pe suprafața corpului. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau