O iapă în călduri a avariat o Dacie
Dimensiune font:
* stăpânul cabalinei a fost obligat de instanţă să achite daune în cuantum de 2.837 lei, deşi nu s-a putut reţine culpa sa în producerea accidentului
Zilele trecute, magistraţii de la Judecătoria Hârlău au pus punct final unui proces de acţiune în răspundere delictuală pornit în urma unui incident rutier foarte bizar. În dimineaţa de 26 martie 2020, Gheorghe N. se afla la volanul Daciei sale, rulând pe direcţia Hârlău - Cotnari. În momentul când a virat la stânga, pentru a s îndrepta către Cepleniţa, maşina a intrat în coliziune cu atelajul condus de Constantin G., care nu s-a asigurat şi n-a acordat prioritate la pătrunderea în intersecţie. În urma impactului, vehiculul a fost serios avariat, căruţaşul s-a ales cu traumatism forte la coloană, dar iapa ce tracta căruţa n-a păţit nimic.
Poliţiştii veniţi la faţa locului i-au pus pe şofer şi căruţaş să sufle în etilotest. Nu şi pe iapă. Lui Gheorghe i-a ieşit zero, Constantin se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, dar nu atât de mult cât să se aleagă cu vreo sancţiune. S-a întocmit proces verbal şi, la scurt timp, dosarul a ajuns pe masa procurorilor. La audieri, căruţaşul a declarat că iapa era în călduri şi a pătruns în intersecţie împotriva voinţei sale şi că n-a putut struni animalul. În plus, a apreciat că şoferul ar fi putut evita accidentul, „cum a făcut-o, de altfel, un alt autovehicul aflat pe acelaşi drum, la acelaşi moment”.
Procurorii au dat ordonanţă de clasare, socotind că nu se poate reţine în culpa lui Constantin producerea accidentului, lucru ce l-a nemulţumit total pe Gheorghe. Acesta plătise din propriul buzunar toate reparaţiile maşini, cheltuielile fiind în valoare de 3.129 lei. L-a dat în judecată pe Constantin ca să-şi recupereze banii, dar n-a putut depune la dosar acte doveditoare decât pentru 2.837 lei, el rătăcind bonul fiscal ce atesta înlocuirea farului din dreapta faţă.
După audierea părţilor implicate în incident (evident, mai puţin iapa), judecătorii au constatat că „prejudiciul este cert (cu excepţia sus-indicată) şi a fost reparat pe cheltuiala reclamantului, care apreciază că persoana responsabilă de producerea accidentului este pârâtul din prezenta cauză”. Ca atare, magistraţii au admis în parte acţiunea formulată de Gheorghe şi, prin pronunţarea de vineri, l-au obligat pe căruţaş la plata celor 2.837 lei. Cabalina care a provocat, de fapt, accidentul n-a putut fi trasă la răspundere. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau