O ieşeancă a fugit cu aragazul, maşina de spălat şi frigiderul socrului
Dimensiune font:
Manuela a fost căsătorită doar câteva luni cu Cristinel, tip în care cei doi au locuit în casa părinţilor lui, în cartierul ieşean Nicolina. N-a fost deloc un menaj fericit. Bărbatul îşi pierdea vremea pe la păcănele ori prin cârciumi, venea beat seară de seară. Fără bani şi fără chef de amor. Se punea în pat şi dormea neîntors.
Ea, încă tânără şi atrăgătoare, şi-a găsit rapid doi amanţi care stăteau în cartier. Îşi petrecea după-amiezile în compania lor, la diversele terase din zonă. Întâmplător, într-o zi de la sfârşitul lui august 2021, tatăl lui Cristinel a surprins-o sărutându-se cu unul dintre amanţi, între două sorbituri de bere. Ajuns acasă, bătrânul i-a relatat fiului cele văzute, iar acesta din urmă a luat foc. A aşteptat-o pe Manuela să vină de la întâlnire, apoi a luat-o la şuturi şi pumni. După care, oarecum răcorit, a ras o sticlă de vin şi s-a dus la somn. La fel ca părinţii lui.
Femeia s-a răzbunat într-un mod cu totul inedit. N-a făcut reclamaţie la poliţie, nu şi-a scos certificat medico-legal, ci a acţionat mult mai pragmatic şi mai concret. Un furt nemaiîntâlnit. Mai întâi, a scos din priză frigiderul şi l-a scos, cu grijă, fără să facă zgomot, pe casa scării. Au urmat apoi aragazul, maşina de spălat, o butelie de rezervă şi actele casei.
S-a cam trudit să le scoată în stradă, a chemat un taxi specializat în transportul de marfă şi a dus toată prada la casa părinţilor ei. N-a apucat să facă nimic cu ea, n-a valorificat-o în niciun fel.
Pentru că, în zori, după ce s-au trezit şi au văzut că n-au la ce-şi prepara cafeaua, bătrânii au sesizat poliţia. Evident, nora era prima suspectă, că plecase şi ea. Păgubiţii au indicat agenţilor adresa cuscrilor, a urmat o descindere, recuperarea obiectelor, dar şi deschiderea unui dosar penal pentru furt calificat.
Dosar care s-a clasat alaltăieri, cu soluţia de renunţare la urmărirea penală. Cazul nu prezintă interes public, prejudiciul a fost recuperat, cei doi foşti iubiţi au divorţat, chiar n-avea sens un proces. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau