Obiceiuri de Bobotează
Dimensiune font:
Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc, pe 6 ianuarie, Boboteaza, care semnifică momentul botezului lui Isus Hristos în apele Iordanului. În această zi se sfinţeşte Agheasma Mare, pe care credincioşii o duc acasă, pentru a fi apăraţi de rele tot anul. „Se sfinţesc toate apele iar preotul aruncă crucea în apă ca să iasă diavolii. Gospodăriile se stropesc cu agheasmă pentru a alunga spiritele malefice. Oamenii obişnuiau să facă şi zgomot pentru a alunga duhurile rele şi se aprindeau focuri de purificare. De asemenea, în ziua de Bobotează se mânca piftie şi grâu fiert. Este şi perioada în care se fac previziuni meteorologice. Dacă în ianuarie e cald, în lunile februarie şi martie va fi frig, iar dacă acum e frig, vremea se va încălzi, crapă gerul Bobotezei, şi iarna e pe ducă. Totodată, se crede că în perioada sărbătorilor de iarnă, sufletele morţilor stau printre noi, iar de Bobotează acestea se întorc în lumea lor”, ne-a spus Florentina Buzenschi, muzeograf la Muzeul de Etnografie Piatra Neamţ. Se mai spune că, de Bobotează, fetele de măritat merg la biserică şi iau busuioc pe care îl pun sub pernă pentru a-şi visa ursiţii. De Bobotează şi în următoarele 7 zile nu se spală rufe, pentru a nu spurca apele sfinţite.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau