Octogenară intoxicată cu fum, pe strada Mușatini
Dimensiune font:
Locatarii unui bloc de pe strada Muşatini s-au autoevacuat după ce unei vecine i-a luat foc boilerul din baie. Femeia, de 80 de ani, a fost găsită zăcând pe jos după ce s-a intoxicat cu fum. „Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu, la un apartament în municipiul Iași, strada Mușatini. La fața locului, au fost direcționate de urgență, două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă (ASAS), o autoplatformă pentru salvări de la înălțime (ASII) și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA). La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta în interiorul unei băi, la un boiler electric. Din imobil s-au autoevacuat 12 persoane. În zona afectată a fost găsită o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 80 de ani, în stop cardio-respirator, intoxicată cu fum. Echipajele de intervenție au început manevrele de resuscitare, solicitând prezența echipajului de terapie intensivă la locul solicitării”, a spus Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Din fericire, incendiul a fost lichidat de către pompieri și au început să ventileze zonă pentru evacuarea fumului, prin menținerea căilor de evacuare și de acces libere de fum pe înălțimea de circulație. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau