Pacienţii iresponsabili trebuie să plătească
Dimensiune font:
* în următoarele trei luni se va face o analiză a programului naţional de evaluare a sănătăţii * proiectul va fi reluat dacă vor exista bani pentru implementare * pacienţii care refuză consultaţiile ar putea fi amendaţi
Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, prin care românii au beneficiat de o consultaţie şi o serie de analize gratuite, ar putea fi reluat în noul mandat al ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. În următoarele trei luni se va face o evaluare a programului şi va fi prezentată o informare publică referitor la acesta. Medicii de familie spun că programul este bine venit în condiţiile în care, în urmă cu cinci ani, mii de nemţeni au fost depistaţi cu boli grave de care nu ştiau. „Programul ar fi binevenit dacă vor exista şi resursele financiare pentru derulare. După aprobarea bugetului consolidat, după împărţirea lui pe feliuţe, se va vedea ce bani mai rămân. Eu cred că, în cadrul acestui program, ar trebui luat în calcul şi responsabilizarea pacientului. Măcar ca idee să fie o penalizare pentru cei care nu îşi fac analizele gratuite. Oamenii trebuie să înţeleagă că este mai uşor să previi decât să vindeci şi că este necesar să faci un consult medical anual”, a spus dr. Mihaela Covrig, preşedintele Asociaţiei Patronale a Medicilor de Familie.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau