Pădurea de la Oituz arde de 30 de ore!
Dimensiune font:
Intervenţia pompierilor, la incendiul de pădure din zona comunei Oituz, județul Bacău, se desfăşoară fără întrerupere de aproape 30 de ore, iar în prezent sunt implicați 50 de pompieri. În sprijinul acestora, a fost trimisă și o aeronavă Spartan, din dotarea Forţelor Aeriene Române, configurată pentru stingerea incendiilor.
Flăcările au izbucnit ieri după-amiază şi se manifestă pe circa 12 hectare, într-o pădure aflată sub administrarea Ocolului Silvic Privat Oituz.
„Este o intervenție dificilă din cauza terenului foarte greu accesibil, a suprafeței mari, a diferenței de pantă – care în zona focarului este foarte abruptă – dar și din cauza faptului că în zonă sunt elemente de muniție rămasă neexplodată din timpul Primului Război Mondial. La fața locului intervin peste 50 de pompieri cu peste 15 mijloace. Am primit ajutorul din partea Ministerului Apărării cu o aeronavă Spartan, însă, în acest moment, incediul nu este lichidat, este localizat. Se lucrează pentru lichidarea acestuia. Focarul este la distanță de gospodăriile cetățenești. Nu sunt puse în pericol vecinătăți, locuințe umane sau operatori economici. Degajări de fum bineînțeles că sunt, însă nu afectează locuitorii din zonă", a spus purtătorul de cuvînt ISU Bacău, Andrei Grecu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau