Panourile de informare din staţiile CTP, oprite!
Dimensiune font:
Măsura, care va interveni între orele 9 și 14, are la bază lucrări de mentenanță pe platforma de management de flotă * și alte aplicaţii, inclusiv aplicaţia Tranzy, vor fi afectate * lucrurile vor reintra în normal după ora 14
Şefii Companiei de Transport Public Iaşi anunţă că astăzi, între orele 9.00 și 14.00 se vor efectua lucrări de mentenanță pe platforma de management de flotă. „Sunt lucrări necesare. CTP Iaşi a reuşit să automatizeze o serie de procese şi operațiuni zilnice pentru mai mult de 300 de vehicule şi resurse implicate în transportul de cӑlӑtori, iar acestea au nevoie, periodic, de update-uri. Din acest motiv, toate serviciile, inclusiv aplicația Tranzy și panourile cu timpii de sosire în stație vor fi afectate”, spun şefii companiei. .
Tranzy.app este utilizată de peste 152.000 călători zilnic în Iași, în Cluj-Napoca şi, începând din luna martie, şi în Botoşani şi municipiul Chişinӑu.
Peste 30 de panouri au fost amplasate în Iaşi între anii 2020 și 2021, în cadrul unei inițiative de tip pilot. Ulterior,100 de stații de transport din municipiul Iași au fost dotate cu panouri de informare, care afișează timpii reali în care urmează să ajungă autobuzele și tramvaiele. Acest proiect face parte din strategia de transformare digitală a Iaşului, Primăria municipiului Iași fiind partener în programul „Digital Cities Challenges”, derulat de către Comisia Europeană. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau