Pasionaţii de schi se pot relaxa la acest final de săptămână pe 4 pârtii din Suceava
Dimensiune font:
La Vatra Dornei stratul de zăpadă are şi porţiuni de gheaţă - pârtiile Parc şi Dealul Negru sunt deschise până la ora 17, iar pe Veveriţa se poate schia şi în nocturnă. O urcare cu teleschiul este 4 lei, iar una cu telescaunul 12 lei. Pe pârtia din Gura Humorului au fost puse în funcţiune şi tunurile de zăpadă, programul de funcţionare fiind până la ora 20. O singură călătorie cu telescaunul costă 10 lei, dar abonamentul coboară această valoare până la 4 lei. În lipsa ninsorilor recente, pârtiile din Cârlibaba, Şarul Dornei şi Mălini nu vor funcţiona în weekend, temperaturile pozitive de peste zi topind cea mai mare parte a zăpezii.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau