Patimile bugetului, la Palatul Roznovanu
Dimensiune font:
Primarul Mihai Chirica atrage atenţia că proiectul de buget nu mai este al său, ci este rezultatul unei largi dezbateri politice, la finalul căreia proiectul a înglobat zecile de amendamente propuse de toate partidele reprezentate în Consiliul Local * Chirica face un apel către consilierii locali să voteze acest proiect, implicit amendamentele pe care le-au iniţiat
După două runde intense și lungi de negocieri în plenul Consiliului Local asupra bugetului municipiului Iași pe anul 2021, bugetul va fi din nou propus spre adoptare astăzi, 12 mai 2021, în cadrul unei noi ședințe de plen. Primarul Mihai Chirica a prefaţat şedinţa de astăzi cu o scrisoare deschisă adresată consilierilor locali, prin care acestora li se atrage atenţia că proiectul de buget nu mai este al primarului Mihai Chirica, ci este rezultatul unei largi dezbateri politice, la finalul căreia proiectul a înglobat zecile de amendamente propuse de toate partidele reprezentate în Consiliul Local. „După cele două runde de dezbateri din plen, dar și după mai multe întâlniri între primarul municipiului Iași, conducerile formațiunilor politice și consilierii locali, organizate în ultimele săptămâni, s-au desprins numeroase proiecte ce pot fi structurate în zece direcții esențiale de dezvoltare a orașului nostru, cu atât mai necesare cu cât criza generată de pandemia de COVID-19 s-a soldat cu efecte economice și sociale grave pentru comunitatea ieșeană. În paranteză sunt menționate partidele care au propus sau susținut aceste direcții de dezvoltare, tocmai pentru a demonstra că această listă a fost întocmită fără parti-pris-uri politice, ci numai din dorința de a continua împreună dezvoltarea municipiului Iași”, spune primarul Chirica.
Ce amendamente au formulat partidele politice
Lista amendamentelor aprobate este următoarea:
1. Atragerea de fonduri europene nerambursabile din orice sursă (proiect susținut public de PNL + PSD + PMP + USR-PLUS).
2. Înființarea trenului metropolitan (PNL + PSD + PMP).
3. Continuarea accelerată a procesului de digitalizare și transparentizare a administrației publice locale (USR-PLUS + PNL).
4. Înființarea Institutului Cultural Ieșean, ca structură de management cultural al municipiului Iași (USR-PLUS).
5. Susținerea educației și sportului ieșean prin modernizarea tuturor terenurilor sportive școlare, a bazei sportive „Emil Alexandrescu”, a sălilor de sport ale unităților de învățământ („Nicolae Iorga”, „Titu Maiorescu”, „George Coșbuc”, „Ion Creangă”, ”Alexandru Vlahuță”, „Vasile Alecsandri”), precum și a întregii rețele educaționale preuniversitare (PSD + PNL + PMP + USR-PLUS).
6. Creșterea suprafeței urbane verzi a municipiului Iași, prin împăduriri și înființarea de spații verzi moderne și de loisir (PNL + USR-PLUS + PSD + PMP).
7. Încurajarea mediului de afaceri prin înființarea Centrului – Hub Iași-Connect (PNL + PSD).
8. Dotarea unităților medicale (Spitalele de Recuperare, „Dr. C. I. Parhon” și „Sf. Spiridon”) cu aparatură modernă (PMP + PNL + PSD).
9. Dublarea finanțării de la bugetul local pentru susținerea de proiecte sociale, de tineret, culturale și de acțiune civică (PSD + PNL + PMP + USR-PLUS).
10. Susținerea finanțării modernizării arterelor de circulație din municipiu aflate în faza de proiectare sau de execuție, inclusiv a pistelor de biciclete și a rutelor alternative de transport (PNL + USR-PLUS + PSD + PMP)
„Dincolo de orgolii politice, de interese personale ori de partid, îi invit pe toți consilierii locali să susțină aceste direcții de dezvoltare, pentru care și-au exprimat deja tot sprijinul, rămânând astfel profund atașați de comunitatea ieșeană, care așteaptă din partea noastră responsabilitate, solidaritate și efort susținut în vederea îndeplinirii angajamentelor pe care ni le-am asumat, prin jurământ, în fața ieșenilor”, mai spune edilul-şef. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau