Patru ani de procese, şase braconieri, trei mistreţi ucişi şi doar pedepse cu suspendare
Dimensiune font:
* șeful bandei de braconieri a susținut că în cale le-ar fi apărut nişte vulpi şi, în timp ce trăgeau în ele, li s-a defectat pistolul * expertiza criminalistă i-a contrazis total fabulaţiile * sentinţele au fost extrem de blânde, făcând inutil efortul anchetatorilor
Un proces cam degeaba s-a încheiat, luni, 4 martie a.c., la Judecătoria Răducăneni. Magistraţii de aici au avut misiunea de a stabili vinovăţiile şi de a pronunţa pedepsele în cazul a şase braconieri din Costuleni. Fapta pentru care aceştia s-au ales cu dosar penal s-a petrecut tocmai în noaptea de 11 spre 12 august 2019, în pădurea de la marginea comunei. Şeful bandei, Andrei U., avea la el un pistol Browning, braconierii s-au deplasat cu maşinile şi s-au folosit de farurile acestora pentru a-i înţepeni în loc pe mistreţi. Ţinte facile, trei asemenea animale au fost împuşcatede Andrei, ceilalţi au ajutat la căratul prăzii, dar au lăsat urme cât cuprinde.
În zori, pădurarii au constatat evenimentul şi au făcut plângere penală, poliţiştilor nu le-a trebuit prea mult pentru a-i identifica pe autori. Cei cinci complici au recunoscut imediat şi l-au arătat cu degetul pe liderul grupării. Acesta cam bănuia ce-l aşteaptă şi a îndoit cuiul percutor al armei, a pârghiei libere ce acţionează portînchizătorul şi a peretelui interior al cutiei mecanismelor şi a detaşat-o de portînchizător. Prin asta, el încerca să arate că pistolul ar fi fost nefuncţional, deci nu el a împuşcat mistreţii.
A fost dat de gol de mai multe detalii. Urmele de târâre a cadavrelor, pe o distanţă de 75 metri, apoi cele cinci tuburi de cartuşte, care se potriveau perfect cu Browning-ul lui Andrei şi declaraţiile unor ciobani de la stâna din apropiere, care-i văzuseră pe cei şase forfotind prin zonă.
La intergoatoriu, Andrei a venit cu o versiune de-a dreptul stranie. Chipurile ar fi fost invitaţi la o petrecere, la stână, cheful n-a mai avut loc, ei au dat să se întoarcă în sat, în cale le-ar fi apărut nişte vulpi şi, în timp ce trăgea în ele, i s-a defectat pistolul.
Expertiza criminalistă a fost finalizată pe 27 noiembrie 2020 şi i-a contrazis total fabulaţiile. Cele cinci cartuşe fuseseră trase cu arma inculpatului, în mistreţi, nu în vulpi. Rechizitoriul a ajuns în instanţă după încă un an, au fost mai multe termene de judecată, însă sentinţele au fost extrem de blânde, făcând inutil efortul anchetatorilor. Doar pedepse cu suspendare. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau