Pensionar judecat pentru un accident mortal
Dimensiune font:
Un pensionar va fi judecat fiindcă a zdrobit un pieton. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătorie, pe 4 noiembrie 2011, Dumitru Voiun (65 de ani) l-a accidentat mortal pe Eugen G. Voiun se afla la volanul unui Audi A6, iar în Podu Iloaiei, la o trecere de pietoni, a fost surprins de apariţia bărbatului. Deşi a frânat, şoferul nu a mai putut evita impactul.
Pietonul a fost proiectat pe carosabil şi a suferit mai multe traumatisme, murind la spital, după o săptămână. Voiun a încercat să le spună anchetatorilor că Eugen, care avea o alcoolemie de circa 2 la mie, traversase dincolo de marcaj, dar experţii l-au contrazis. Aceştia au mai stabilit că impactul putea fi evitat la o viteză a maşinii de 31,5 km/oră, în vreme ce Voiun conducea cu 40, iar limita în zonă era de 30. Acum, pensionarul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
(Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau