Percheziții ample la Vaslui. 23 de persoane, cercetate de fals în acte
Dimensiune font:
În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, efectuează 23 de percheziții domiciliare, în județul Vaslui.
Astăzi, 1 iunie 2021, peste 80 de polițiști și 60 de jandarmi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pun în aplicare 23 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Vaslui.
În cauza în care au fost dispuse perchezițiile domiciliare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău Alexandru cel Bun.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau