Pericol pe râul Rediu!
Dimensiune font:
De câteva zile, apa micului râu are o culoare albicioasă * „Un miros care îţi provoacă voma instantanee. Am plasat senzorul în vecinatatea apei şi deja a pornit alarma. Este periculoasă, dacă aveţi copii să nu-i lăsaţi în apropiere”, le-a transmis profesorul Silviu Gurlui localnicilor * în acest timp, instituţiile abilitate pasează problema una alteia
Mai mulţi localnici din Rediu au faptul că apa micului rău din localitate, afluent al Bahluiului, are o culoare albicioasă şi emană un miros puternic de fecale şi sulf. „În data de 07.07.2023 în urma unei ploi a apărut aceasta situaţie iar de atunci persistă şi ne împiedică să respirăm un aer curat. Acum acest aer produce reflexe de vomă şi dureri de cap”, spun localnicii. Oamenii susţin că astfel de situaţii au fost şi în trecut, însă niciuna nu a fost de intensitatea celei care se manifestă de câteva zile. „Un miros care îţi provoacă voma instantanee. Am plasat senzorul în vecinatatea apei şi deja a pornit alarma. Este periculoasă, dacă aveţi copii să nu-i lăsaţi în apropiere”, le-a transmis profesorul Silviu Gurlui localnicilor.
În ceea ce priveşte produsul care ar fi contaminat apa, localnicii bănuiesc că ar fi saci de ciment pe care cineva i-ar fi aruncat în mod voit. Alţii cred că, dimpotrivă, poluarea ar proveni din altă sursă. „Totul a plecat din aval. O fi de la populaţie, de la Antibiotice, nu ştim... S-au făcut sesizări la Garda de Mediu însă totul a rămas ca în tren”, spune un alt cetăţean.
În replică, oficialii Gărzii de Mediu spun că e posibil să fie un fenomen natural, pasând responabiliutatea cătrealte instituţii. „Problema este la Apele Române. Le-am cerut să facă verificări şi să ne comune rezultatul. Adică să stabilească cauza. e posibil să fie şi ceva natural”, cred şefii Gărzii de Mediu Iaşi.
Incidente similare
Incidente de genul acesta apar odată la trei ani. În 2017, s-a înregistrat o poluare cu ulei de transformator provenit din zona Fortus, care a afectat râurile Nicolina, Bahlui, Jijia și Prut, incident urmat de un altul în care a fost implicat Aeroportului Internaţional Iaşi, care a deversat în Ciric III substanţe chimice. Trei ani mai târziu, în 2020, au fost găsiţi mii de peşti morţi în acumularea Ezăreni, incident semnalat de angajați din cadrul S.G.A. Iași. În aces caz, a fost vorba de un fenoment natural şi nu de o poluare: existența unor valori foarte reduse ale oxigenului dizolvat, ceea ce a dus la mortalitatea piscicolă. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau