Personal medical copleșit, la Bacău
Dimensiune font:
La Bacău, „o catastrofă sanitară este oricând posibilă, pe fondul epuizării capacităților constructive la care a fost gândit și proiectat Spitalul Județean de Urgență”, a avertizat președintele Consiliului Județean
La Bacău, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalul Județean este suprasolicitată, iar personalul medical din prima linie copleșit. Cauza acestei situații, conform declarației președintelui Consiliului Județean, Valentin Ivancea, este aceea că, „timp de un an, conducerea USR & PNL a Primăriei Bacău nu a dat curs solicitărilor repetate de amenajare a etajelor 3, 2 și 1 de la clădirea Spitalului Municipal, astfel încât ele să fie transformate în spații suplimentare de preluare & tratare a pacienților infectați cu COVID-19. „Am cerut din timp, acționând preventiv, relocarea Unității Primiri Urgențe la parterul clădirii SM, în contextul lucrărilor de modernizare a UPU, aflate în plină desfășurare și care pun o sarcină suplimentară pe activitatea medicală de aici. Nu am primit răspuns nici până astăzi. E clar că prioritățile celor de la USR și PNL au fost cu totul altele, nicidecum sănătatea băcăuanilor: respectiv, organizarea Oktoberfest moldovenesc, în plină explozie a pandemiei, care a condus la creșterea vertiginoasă a ratei de infectare la 6,25 la mie. Urmează impunerea de noi restricții și interdicții în oraș, din cauza revoltătoarei iresponsabilități a celor aflați la conducerea municipalității băcăuane! Asta, în timp ce ambulanțele stau la coadă în curtea SJU, iar medicii sunt covârșiți de numărul tot mai mare de băcăuani infectați și de lipsa spațiilor de tratare adecvate”, a precizat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.
Acesta susține că, în acest moment, posibilitățile SJU sunt „complet depășite de amploarea crizei epidemiologice, iar cazurile noi de infectări trebuie direcționate, obligatoriu, și către alte unități medicale din județul Bacău sau din alte județe”. „Rețeaua electrică de la SJU este depășită de nivelul foarte ridicat al consumului; instalațiile de producere a oxigenului și a fluidelor medicale operează sub sarcină: în condițiile date, o catastrofă sanitară este oricând posibilă, pe fondul epuizării capacităților constructive la care a fost gândit și proiectat Spitalul Județean de Urgență”, a menționat șeful CJ. Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau