Peste 10.000 de ieșeni în risc de excluziune socială!
Dimensiune font:
Strategia de Integrată de Dezvoltare Urbană pomeneşte de 10.496 persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, în interiorul zonei urbane funcționale Iași, iar la nivelul municipiului Iaşi, de 1.531 de persoane. Conform unor noi indicatori, cele mai sărace localităţi din Iaşi sunt satele Horlești, Scoposeni, Ursoaia, Cârniceni, Voinești, Schitu Stavnic şi Slobozia
Conform valorilor Indicelui Dezvoltării Umane Locale (IDUL), municipiul Iaşi se numără printre centrele urbane dezvoltate ale României, datorită diversității funcționale și a infrastructurii cu rol de deservire regională. Comparativ cu ceilalți poli de creștere din România, în anul 2011 acesta se afla ca și performanță sub municipiile Cluj-Napoca și București, care beneficiază de infrastructură și servicii sociale mai complexe, deși în anul 2002 municipiul Iaşi se afla la același nivel cu Capitala. Analiza la nivel de Unități Administrativ Teritoriale Rurale componente ale Zonei Metropolitane Iași arată comunele cu cel mai ridicat potențial socio-economic de dezvoltare ca fiind Tomești (locul 15 în tabloul național), Holboca (locul 55 în tabloul național), Miroslava (locul 79 în tabloul național), Valea Lupului (locul 109 în tabloul național) și Ciurea (locul 116 în tabloul național). Restul comunelor din Zona Metropolitană înregistrează valori medii și scăzute. Vorbim aici de Bârnova, cu 291 de persoane marginalizate, Leţcani (227 de persoane), Popricani (281 persoane) şi Schitu Duca (836 persoane). De altfel, Strategia de Integrată de Dezvoltare Urbană vorbeşte de 10.496 persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, în interiorul zonei urbane funcționale Iași, iar la nivelul municipiului Iaşi, este vorba de 1.531 de persoane.
Fără maşini de spălat sau televizoare color
Un alt indicator important care reflectă nivelul de trai este rata deprivării materiale severe, care reprezintă ponderea în total populație a persoanelor în această stare, adică a persoanelor în vârstă de 18 ani și care, datorită lipsei resurselor financiare, nu își pot permite cel puțin patru dintre următoarele situații: achitarea la timp, fără restanțe, a unor utilități si a altor obligații curente, asigurarea plații unei încălziri adecvate a locuinței, deținerea unui telefon fix sau mobil, plata unei vacante de o săptămână pe an, deținerea unui televizor color, a unei maşini de spălat, a unui autoturism sau posibilitatea de a face față, cu resursele proprii, unor cheltuieli neprevăzute. Conform acestui indicator, localităţile cu cei mai săraci locuitori sunt satul Horlești (419 locuitori), satul Scoposeni (170-256 de locuitori), ambele din comuna Horleşti, satul Ursoaia (169 de locuitori) din comuna Româneşti, satul Cârniceni (419 persoane) din comuna Ţigănești şi satele Voinești (419 locuitori), Schitu Stavnic (între 257-418 locuitori) şi Slobozia (peste 419 locuitori) din comuna Voineşti. „Regiunea Nord-Est a atins cele mai mari valori la nivel național în ceea ce privește rata sărăciei relative, fapt ce se transpune într-un mediu economic la nivel regional subdezvoltat cu o putere de cumpărare redusă și cu o presiune pe asistența socială ridicată”, se mai arată în documentul amintit. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau