Peste 60 de ieșeni se zbat între viață și moarte, în spitalele COVID
Dimensiune font:
La Iaşi s-au înregistrat ieri 127 de noi cazuri de persoane infectate cu noul virus, dar și două decese * în spitalele COVID erau ocupate 566 de paturi, din care 65 sunt paturi ATI * în momentul de faţă mai sunt libere 2 paturi ATI, unul la Spitalul Municipal Paşcani si unul la Spitalul Căi Ferate Iaşi
Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 20.282 de cazuri cu persoane infectate cu noul virus. Este vorba de 127 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă, număr extrem de scăzut, dar explicabil prin faptul că, în toată ţara, testările s-au redus la jumătate (14.588 de testări şi 4.272 de cazuri noi). Tot judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând la 338. De asemenea, un număr de 5.150 de ieşeni se află în izolare, iar 3.337 de persoane sunt carantinate la domiciliu. În ceea ce priveşte vindecările, în ultimele 24 de ore au fost externate 14 persoane, totalul fiind de 5.462 de persoane externate.
Două paturi ATI libere
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 566 de paturi, din care 65 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 65, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 6 la Spitalul de Pneumologie, 5 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul CF Iaşi şi 16 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere 2 paturi ATI, unul la Spitalul Municipal Paşcani si unul la Spitalul C.F. Iaşi.
În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 151 paturi: 41 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, 3 la Spitalul Spitalul Mobil Leţcani, 26 de paturi la Spitalul Hârlău, 3 paturi la Spitalul C.F Iasi, 3 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 23 paturi la Spitalul Militar şi 52 de paturi la Spitalul CF Paşcani.
În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 5 paturi ATI. În momentul de faţă sunt 18 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă pe staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.
La Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau