PNL cheamă, la dreapta sa, USR-Plus şi PMP

1majoritati chirica
1majoritati alexe
1majoritati cosette

Dimensiune font:

| 30-09-2020 00:00

Liderii PNL Iaşi, Costel Alexe şi Mihai Chirica spun că vor avea discuţii cu preşedinții celor două formaţiuni de dreapta, USR-Plus şi PMP pentru constituirea unor majorităţi în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean

 



Tandemul care a câştigat alegerile la Iaşi, Mihai Chirica şi Costel Alexe, a avut ieri prima ieşire publică după aflarea rezultatelor la alegerile locale. Atât primarul Iaşului, reconfirmat în funcţie, cât şi noul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, au susţinut că toate promisiunile şi proiectele menţionate în campania electorală vor fi duse la îndeplinire, însă, pentru aceasta e nevoie de formarea unor majorităţi, atât la Consiliul Local, cât şi la Consiliul Judeţean. Un lucru cert, reiterat de cei doi, este că PNL nu va face nicio alianţă cu Partidul Social Democrat. „Adversarul nostru politic rămâne PSD în toate formele sale. Filiala judeţeană a PNL vrea o majoritate cât mai largă pentru a duce la îndeplinire proiectele judeţului Iaşi. Discutăm despre A7 şi A8, apă, canalizarea, asfaltul şi gazul. Ieşenii au validat prin vot că-şi doresc o administraţie. Vom face administraţie în următorii patru ani şi nu politică”, a spus Costel Alexe. „E un moment istoric pentru judeţul Iaşi. Am câştigat primăria şi CJ cu PNL, ceea ce ne permite să devenim capitală de dreaptă a politicii din Moldova. Ne dorim să devenim sursa dezvoltării zonei. Nu a fost nevoie de USL, alianţe toxice. Am mers singuri, am mers disciplinat şi corect. USR face parte din opţiunile noastre pentru primele discuţii, alături de PMP. Sunt două formaţiuni care, în mare parte, au susţinut şi victoria de la Bucureşti, Iaşul fiind al doilea municipiu ca mărime al acestei ţări şi are nevoie să-şi contureze un drum similar cu Capitala. Este legitim să vedem în acest fel lucrurile. Este adevărat că vor urma şi alte competiţii electorale, unde într-o manieră civilizată fiecare luptă şi munceşte pentru voturi, dar pentru alegerile locale, competiţia au luat sfârşit şi avem obligaţia morală faţă de ieşeni să ne apucăm de muncă!”, a spus, la rândul său, primarul Mihai Chirica şi, totodată, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Iaşi.

USR-Plus, cuvânt greu în formarea majorităţii în Consiliul Local

În Consiliul Local Iaşi, PNL ar urma să aibă 11 consilieri locali (Liliana Pintilie, Eduard Boz, Daniel Juravle, Alin Andrieş, Bogdan Iliescu, Ciprian Bostan, Dana Tăutu, Silviu Apostol, Călin Scripcaru, Tudor Dornean şi Florentin Ciubotaru). La rândul său, USR-Plus Iaşi are nouă reprezentanţi în CL Iaşi (Filip Hăvârneanu, Iulian Nicolau, Ionuţ Anastasiei, Diana Finkelştain,  Ana Raluca Roşu, George Pleşu, Iulian Huşanu, Răzvan Timofciuc şi Andrei Popescu), în timp ce PMP a prins două mandate (Dorina Isopescu şi Florin Briaur – dacă Cosmin Marcovici decide să rămână secretar la stat în Ministerul Culturii). Cele 22 de mandate ar asigura o majoritate confortabilă şi garanţia că toate proiectele iniţiate în Consiliul Local vor fi votate, indiferent cum se vor poziţiona  cei cinci consilieri locali social-democraţi (Elvira Rotundu, Bogdan Balanișcu, Marian Dălban, Bogdan Crucianu, Ovidiu Laicu).

Complicaţii şi Consiliul Judeţean

La Consiliul Judeţean, PNL va avea 17 consilieri dintre cei 36, câţi numără plenul instituţiei, plus preşedintele Costel Alexe. „Vrem să avem discuţii cu preşedinții celor 2 formaţiuni de dreapta, USR-Plus şi PMP. Nu discutăm despre funcţii, ci despre proiectele judeţului nostru. Discuţiile vor avea loc până la constituirea majorităţilor”, a spus Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Prin urmare, alături de cei 6 consilieri ai USR-Plus şi de cei 3 reprezentaţi ai PMP, şi aici ar urma să fie constituită o majoritate covârşitoare, vitală pentru proiectele de patrimoniu, care necesită două treimi din voturile aleşilor judeţeni. Totuşi, ipoteticele alinaţe dorite de liberali sunt puse sub semnul întrebării atât timp cât, înainte de alegeri, liderii alianţei USR-Plus de la Iaşi au declarat că formaţiunea va evolua în opoziţie, fiind exclusă orice alianţă cu liberalii.

După toate probabilităţile, componenţa viitorului Consiliu Judeţean va fi următoarea: PNL - Costel Alexe, Romeo Vatră, Liviu Bulgaru, Andrei Apreotesei, Sorin Năcuță, Georgiana Olaru, Eugen Ciobăniță (foarte probabil va renunţa), Sorin Trandafirescu, Sorin Afloarei, Daniel Șandru, Constantin Șerban, Maria Cabalău, Marius Minea, Petru Aram, Marius Dangă, Sorin Flutur, Magdalena Lupu, Fotea Constantin, Petru Ovidiu Pricope. PSD - Maricel Popa, Cristian Stanciu, Mircea Manolache, Marian Şerbescu, Romeo Olteanu, Costică Pîntea, Petronela Cîtea, Constantin Cătur, Dorel Lebădă, Lorin Urcaciu. USR-PLUS - Marius Bodea, Ştefan Tănasă, Adrian Slabu, Marius Ciobanu, Etienne Ignat, Daniel Dîscă. PMP - Adrian Acostoaiei, Marian Constantin Uscatu, Radu Ionel Ursanu. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei