Polițist din Vaslui, cercetat disciplinar pentru agresiune verbală
Dimensiune font:
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a dispus, joi, demararea de cercetări în cazul unui poliţist de la Poliţia oraşului Murgeni, după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare cu acesta, în care are un limbaj neadecvat.
Pe respectiva înregistrare video, făcută de un bărbat care fusese sancţionat de respectivul poliţist fiindcă a parcat pe trotuar, acesta îl întreabă pe omul legii de ce nu aplică aceeaşi măsură şi în cazul unei maşini de poliţie parcată neregulamentar, iar poliţistul, care nu poartă mască de protecţie, îi răspunde pe un ton ridicat.
„În urma apariţiei în spaţiul public, pe o reţea de socializare, a unui material video în care este prezentat un agent de poliţie, din cadrul Poliţiei oraşului Murgeni, conducerea IPJ Vaslui a dispus efectuarea, cu celeritate, de verificări, cu privire la situaţia prezentată precum şi cu privire la comportamentul poliţistului, urmând ca la finalizarea acestora, în funcţie de rezultat, să fie dispuse măsuri legale”, precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii instituţiei.
Poliţistul a mai fost cercetat şi în trecut pentru anumite abateri disciplinare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau