Poliţist local, lovit de un şofer agresiv!
Dimensiune font:
Aseară, magistraţii au dispus arestarea pentru 30 de zile a bărbatului care a provocat scandalul
Un echipaj al Poliţiei Locale Iaşi aflat în serviciul de patrulare şi fluidizare a traficului rutier pe Bulevardul Primăverii a identificat un conducător auto care staţiona neregulamentar în staţia mijloacelor de transport în comun din proximitatea Serviciului de Paşapoarte. În momentul în care oamenii legii i-au cerut să se legitimeze, conducătorul auto (41 de ani) a avut un comportament agresiv. S-a deplasat la autospeciale unde poliţistul local îi încheia proces-verbal de contravenţie şi a început să lovească maşina cu picioarele, dar şi pe unul din oamenii legii. Poliţiştii l-au imobilizat imediat pe şoferul agresiv, pe care l-au condus la Secţia 3 Poliţia Municipiului Iaşi, în timp ce colegul lor agresat s-a prezentat la UPU Sf. Spiridon, pentru investigaţii medicale.
„Conducerea Poliţiei Locale Iaşi va dispune o cercetare internă pentru a stabili cauzele care au condus la acest incident şi pentru a vedea dacă au fost respectate procedurile privind imobilizarea persoanei prin folosirea forţei”, spun oficialii Poliţiei Locale Iaşi.
Cercetarile continua în cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi - Secţia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în art. 257 din Codul penal, respectiv infracţiunea de ultraj. De altfel, magistraţii au dispus aseară reţinerea şoferului pentru 30 de zile. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau