Poliţiştii ieşeni, super-eficienţi în combaterea conducerii sub influenţa alcoolului

1alcool

Dimensiune font:

| 19-02-2022 10:30

În anul 2021, doar 45 din cele 1.155 de accidente rutiere, adică 4%, s-au datorat şoferilor care au urcat la volan sub influenţa alcoolului * mult mai periculoşi s-au dovedit cei conducătorii auto neatenţi * 122 de şoferi au ajuns în arestul preventiv, pe parcursul anului trecut

Nu trece zi fără ca în buletinul informativ al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi să nu fie consemnate măcar două-trei cazuri de şoferi prinşi conducând sub influenţa alcoolului. E vorba de infracţiuni, adică alcoolemii de peste 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat. Contravenţiile sunt mult mai multe.

Conform bilanţului de activitate, în 2021, poliţiştii ieşeni au constatat un număr total de 1.546 infracţiuni la regimul rutier. În marea lor majoritate acestea s-au concretizat cu dosare penale având ca subiect „conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. De remarcat e că 122 conducători auto au ajuns în arestul preventiv.

Paradoxal, din cele 1.155 accidente de circulaţie consemnate anul trecut pe raza judeţului, doar 45 au avut drept cauză alcoolul. Adică 4% din total. Pentru comparaţie, 158 s-au petrecut ca urmare a neacordării de prioritate, 150 au fost din pricina bicicliştilor, 130 pe motiv de viteză excesivă. Şoferii băuţi au fost implicaţi în mai puţine accidente decât cei neatenţi, care nu s-au asigurat la schimbarea direcţiei de mers! În concluzie, mulţi conduc băuţi, dar foarte puţini comit accidente! Asta, deşi „consumul de alcool determina scăderea vigilenţei, reducerea abilitaţii de a urmări obiecte aflate în mişcare, dificultăţi în efectuarea virajelor, o viteză de reacţie scăzută în situaţii de urgenţă, scăderea concentrării, probleme de percepţie, reducerea capacităţii de procesare a informaţiilor (ex: detectarea semnalelor, căutarea vizuală), reducerea abilitaţii de a menţine poziţia în bandă şi de a frână corespunzător, pierderi majore de echilibru etc. De asemenea, starea de mahmureala (a doua zi după consumul de alcool) poate determina lipsa de concentrare şi chiar adormirea la volan”, după cum se arată într-un studiu efectuat recent de  avocata Gianina Vera Poroşnicu şi de psihologul Emil Forst.

Mulţi şoferi băuţi au fost depistaţi în urma sesizărilor venite de la cetăţeni

Alt aspect straniu este dat de faptul că, anul trecut, pe străzile judeţului, s-au consemnat doar 12 accidente cauzate de adormirea la volan şi numai trei şoferi s-au aflat sub influenţa alcoolului.

O primă explicaţie a diferenţei dintre percepţia publică şi cifrele statistice constă în duritatea legislaţiei româneşti. „Nivelurile permise de alcool în sânge în statele din Europa, diferă la o tara la alta, de la 0,1g/l (Albania), 0,2g/l ( Estonia, Norvegia, Polonia şi Suedia), 0,3 g/l ( Belarus, Bosnia-Herzegovina, Georgia, Moldova, Muntenegru şi Şerbia), la 0,5g/l (Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Elveţia şi altele) şi chiar 0,8 g/l (Marea Britanie, Lichenstein, Malta). În majoritatea acestor ţări, şoferilor cu o experienţă de mai puţin de 2 ani la volan, precum şi şoferilor profesionişti, li se aplica fie pragul de 0,00 g/l, fie de doar 0,2 g/l. Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina şi România sunt ţări cu toleranţă zero, consumul de alcool fiind total interzis şoferilor”, se precizează în studiul menţionat. Consecinţa cea mai clară e că, la nivel naţional, numărul accidentelor produse pe fondul consumului de alcool este la jumătate faţă de media europeană.

Însă, simpla existenţă a unei legislaţii severe nu e suficientă. La Iaşi, după cum se arată în bilanţul IPJ, poliţiştii rutieri au fost foarte vigilenţi în tot cursul anului 2021. S-au deschis dosare penale unor şoferi ce nu au apucat să conducă decât câteva sute de metri. Nu-i vorba doar de flerul agenţilor, de densitatea filtrelor şi de numărul acţiunilor. În destul de multe cazuri, şoferii băuţi au fost depistaţi în urma sesizărilor venite de la cetăţeni prin apelare la 112.  Aşa s-a ajuns la un nivel excelent de preîntâmpinare a evenimentelor rutiere cauzate de consumul de alcool la volan.

Din nefericire, anul 2022 a început în aceeaşi notă. Zilnic, două-trei cazuri de alcool la volan consemnate în buletinele informative ale IPJ Iaşi. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei