Polițistul Mantaroșie a salvat un vasluian de la moarte
Dimensiune font:
Polițistul vasluian, Mantaroșie Andrei - Bogdan, din cadrul Postului de Poliție Vutcani – Secția 7 Poliție Rurală Banca, a salvat viața unui bărbat a cărui locuință a fost cuprinsă de flăcări.
În data de 25 iulie, în timp ce se afla în timpul liber, agentul de poliție a auzit un zgomot la o locuință învecintă Postului de Poliție Vutcani și, deplasându-se către aceasta, a observat că locuința este cuprinsă de flăcări.
Polițistul nu a stat pe gânduri și a pătruns în interiorul imobilului pentru a vedea dacă sunt persoane, observând că, într-o cameră, pe un pat, se află un bărbat.
Acesta a procedat la evacuarea bărbatului, sesizând ulterior Primăria comunei Vutcani pentru a interveni până la sosirea echipajului de pompieri.
Persoana în cauză nu a suferit leziuni, însă a fost preluată de echipajele medicale și transportată la Spitalul de Urgență Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui care a procedat la lichidarea incendiului.
Este un gest normal pe care trebuie să îl facă nu numai un poliţist, ci orice om care trăieşte într-o societate bazată pe valori sociale şi respect. Miruna NEACȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau