Poluarea provoacă îngrijorare la Iași
Dimensiune font:
* pe 23 august s-au confirmat, pentru PM10, valori medii zilnice duble faţă de valoarea limită zilnică admisă pentru protecţia sănătăţii populaţiei în staţiile IS 2 şi IS 4, şi de circa 4 ori mai mare în IS 5 Tomeşti
Pe baza monitorizării calitaţii aerului, Agenția pentru Protecția Mediului Iaşi a informat că și ieri, începând cu ora 8.00, concentraţiile măsurate automat pentru indicatorul PM10 în staţiile IS 2 Cantemir, IS4 Aroneanu şi IS5 Tomeşti au continuat să crească.
Astfel, după valorile mari înregistrate pe data de 23 august la indicatorul PM 10 măsurat automat în cele 3 staţii, incepând cu ora 11.00 (cu maxime orare de 4-8 ori mai mari decât valoarea medie zilnică permisă), la ora 4.00 a zilei de 24 august aceste valorile scăzuseră în jurul valorii de 50 micrograme /mc, ca apoi să înceapă din nou să crescă.
Specialiștii de la APM susțin că valorile crescute pot fi puse pe seama unei situaţii naturale, dată de circulaţia atmosferică în curs, situaţie ce ar putea fi confirmată, ulterior, conform atribuţiilor, de către ANM. „Pe 24 august, APM Iaşi a prelevat filtrele aferentei datei de 23.08.2022, în vederea determinării gravimetrice – metoda de referinţă. La o primă evalure a acestora se confirmă pentru PM10 valori medii zilnice duble faţă de valoarea limită zilnică admisă pentru protecţia sănătăţii populaţiei în staţiile IS 2 şi IS 4, şi de circa 4 ori mai mare în IS 5 Tomeşti. Pentru ceilalti indicatori, valorile inregistrate n-au fost semnificativ mai mari față de cele înregistrate în zilele anterioare. Toți cei interesați pot urmări în timp real calitatea aerului prin pagina web www.calitateaer.ro. Aici se pot vizualiza informații actualizate orar, aflate în curs de validare și certificare. Toate depășirile valorilor limită zilnice pentru protecția sănătății umane, confirmate gravimetric, înregistrate de APM Iaşi sunt notificate, conform procedurilor, autorităților implicate în realizarea măsurilor necesare pentru reducerea poluării: Consiliul Judeţean, Instituția Prefectului, Garda Naţională de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, primării”, a precizat Galea Temneanu, director executive APM Iași. Clara ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau