Pompieri în misiune, bătuți de oamenii la care au venit să stingă incendiul. Pățania s-a petrecut într-un sat din Vaslui
Dimensiune font:
Doi pompieri trimişi să intervină pentru stingerea unui incendiu în comuna Dumeşti, au fost agresaţi, luni, de localnici din zonă, în sprijinul militarilor fiind trimise patru echipaje de poliţie şi unul de jandarmi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Localnicii le-au reproşat pompierilor că ar fi ajuns cu întârziere la intervenţie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, Garda II Negreşti din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui a fost solicitată să intervină cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj specializat pentru limitarea şi lichidarea incendiului şi, ca urmare a informaţiilor primite privind amploarea incendiului, din dispeceratul unităţii s-a luat hotărârea ca la faţa locului să fie deplasate încă două autospeciale de stingere cu apă şi spumă de mare capacitate şi echipajele aferente, de la Vaslui.
"Până la sosirea forţelor de intervenţie, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dumeşti nu a intervenit, incendiul dezvoltându-se liber. La sosirea echipajului de intervenţie din oraşul Negreşti, care a parcurs aproximativ 24 de kilometri, incendiul se manifesta cu violenţă la nivelul unui magazin sătesc, a unei anexe gospodăreşti şi la nivelul unui depozit în care se aflau materiale plastice, produse alimentare, de menaj şi material lemnos. La sosirea echipajelor de pompieri trimise din Detaşamentul Vaslui, doi dintre subofiţerii operativi au fost agresaţi de către câţiva localnici. La faţa locului au fost solicitate forţe de intervenţie, poliţişti şi jandarmi, care asigură protecţia pompierilor. În sprijinul pompierilor au fost trimise patru echipaje de poliţie şi unul de jandarmi. Pompierii militari agresaţi au putut să îşi continue intervenţia", a declarat Marius Stanciu.
Reprezentanţii ISU au precizat că între municipiul Vaslui şi oraşul Negreşti sunt 32 de kilometri, iar între locul în care este amplasat Detaşamentul de Pompieri Vaslui şi locul intervenţiei sunt aproximativ 55 de kilometri, subliniind că în timp ce echipajele trimise de la Vaslui erau pe drum, pompierii din Negreşti au intervenit pentru limitarea propagării incendiului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau