Povestea ceasului și a inelului lui Mihai Eminescu

 * cele două podoabe, de o valoare inestimabilă, au fost obiecte de schimb pentru un pașaport în Germania * familia care le-a donat actualului Muzeu al Literaturii Române, voia să-și viziteze fiul care era azilant politic în RFG

 

Ceasul și inelul de aur ale poetului Mihai Eminescu sunt cele mai prețioase artefacte din colecția Muzeului Național al Literaturii Române din Iași, fiind parte din tezaurul național. Povestea acestor obiecte începe în anul 1909, la 20 de ani de la moartea poetului. Potrivit muzeografului Liviu Apetroaie, o însemnare din acea vreme relata că „în iulie 1881, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, a venit la București să-l viziteze pe Mihai. Cu această ocazie, a cumpărat și i-a dăruit un ceas de aur cu lanț, care l-a costat 40 de galbeni” (o sumă considerabilă pentru acea perioadă, deoarece un singur galben putea cumpăra doi boi – n.r.). Pe măsură ce vremea a trecut, nevoile lui Eminescu s-au accentuat astfel încât ceasul a devenit o monedă de schimb. Adesea confruntat cu dificultăți financiare, a amanetat ceasul în repetate rânduri, dar a făcut eforturi de răscumpărare, considerându-l un cadou de familie și un obiect de prestigiu. „Mi-am scos ceasornicul meu de aur de unde ședea cu chirie la părintele Strul Avrum și mă fudulesc cu el. Știi tu că el e pururea posibilitatea imediată de-a te aduce la București cu nepusă-n masă, căci el reprezintă oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iași, încât eu îmi imaginez următoarea consecuțiune în prezența celor două odoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, când tu vei lipsi, el va-ncerca să vie la loc. Îți poți tu închipui a cui prezență o prefer. Ce faci cu un ceasornic? Te uiți la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute și zilele sferturi de ceas?”, îi scria poetul Veronicăi Micle.

Cum a ajuns ceasul la Iași

Valoarea ceasului era mare, după cum explica istoricul literar Grațian Jucan: „Este un ceas de aur, de buzunar, cu trei capace: unul în față și două în spate. Pe capacul din față este gravat un monogram: E.H., inițialele vechiului proprietar. Pe capacul din spate, la mijloc, este reprezentată o floricică”. Este un Breguet, model de lux, purtat de regina Franței, Maria Antoaneta, Napoleon Bonaparte, regina Victoria a Imperiului Britanic, scriitorii Stendhal, Pușkin, Alexandre Dumas, Max Jacob, Winston Churchill și alții.

După moartea lui Ioan Drogli, primul soț al Aglaiei (sora lui Eminescu), în 1887, ea s-a recăsătorit cu căpitanul austriac Gareiss.

Familia i-a oferit Aglaiei, ca zestre, printre alte bunuri, ceasul și inelul de aur. După moartea Aglaiei în 1900, obiectele au rămas în posesia soțului ei, care ulterior s-a recăsătorit și a avut un fiu, Heinrich Gareiss, devenit medic chirurg, doctor emerit, în Câmpulung Moldovenesc.

În iunie 1971, la o întâlnire pe teme eminesciene derulată la Botoșani, muzeograful ieșean Ion Arhip a aflat de la Grațian Jucan despre existența acestor două obiecte și a făcut demersuri pentru a le aduce în patrimoniul Secției de Literatură a Complexului Muzeal „Moldova” (azi, Muzeul Național al Literaturii Române Iași).

Heinrich Gareiss și soția, în vârstă, nu erau interesați de valoarea monetară a obiectelor, ci doreau obținerea unei vize de călătorie în Republica Federală Germania pentru a-și revedea fiul, Mircea, care obținuse azil politic acolo și nu mai putea reveni în țară.

Ion Arhip a apelat la autoritățile politice ale vremii, subliniind valoarea unică a obiectelor și obținând pașaportul pentru familia Gareiss. Astfel, Heinrich Gareiss a donat ceasul și inelul poetului Complexului Muzeal din Iași, bijuteriile devenind astfel obiecte de schimb pentru un pașaport în Germania…

Teona SOARE