Povestiri pe patul de spital - la trântă cu cancerul

 Când te confrunți o dată, prima dată, un diagnostic dur, așa cum este cancerul, simți mereu o sabie a lui Damocles de-asupra capului. Un cocktail de frici alimentează corpul, te confrunți și cu  imposibilitatea de a hrăni cu un răspuns logic întrebările De ce eu, De ce acum, De ce?, care oferă un teren atât de fertil pentru manifestările somatice care se traduc în afecțiunile oncologice, așa cum a fost în cazul Iulianei Șoșu, o ieșeancă pentru care lupta cu un neoplasm a însemnat nu doar suferință, ci și un șir lung de victorii. 

 

Povestea a început în urmă cu câțiva ani, când în fața tinerei femei de afaceri i s-a așezat un diagnostic dur - cancer colo-rectal cu mestastaze. Au urmat consultații, analize și prima operație. „Primul gând după ce m-am trezit din anestezie a fost că mi-a cam ajuns. Că eu, la ATI, nu mai calc! Până aici! E momentul să găsesc odată cauza, s-o tai de la rădăcină și să-mi văd de viață, că mai am multe de făcut pe aici. Nu o să ascund că am avut multe momente în care am simțit că viața mea e lipsită de sens. De multe ori m-am întrebat dacă are rost să lupt. Probabil mulți din jur mi-ar fi spus, cu reproș: Dar cum, Iuliana, ai doi copii, nu vrei să-i vezi mari? Ba cum să nu vreau? Dar știi că, atunci când ești gol de sens, ești, efectiv GOL? Când tu nu te vezi, nu te simți, nu te iubești pe tine, efectiv nu ai cum să te raportezi cu tot ce-am spus adineaori pentru nimeni altcineva? Hm... astea abia sunt laturile despre care ar mai trebui, din când în când, să mai povestim. Pentru că și lumea asta care zâmbește frumes pe FB sau Insta le trăiește. Și știi de ce ar trebui să mai povestim despre marele ocean al vulnerabilității? Ca să simtă că nu mai sunt singurii. Ca să nu mai simtă povara frumosului, a binelui, a minunatului și a perfectului apăsând atât de tare pe creștetul lor. Să afle că e în regulă să simțim și disperare, și tristețe, și furie, și invidie, și de toate. E, pur și simplu, în regulă”, a mărturisit Iuliana.

„De ce eu? De ce în acel moment?”

Ea a făcut și un istoric a ceea ce are deja în spate ca și „prietenie” cu boala. La 36 de ani a aflat că are cancer neorectal cu metastaze la ficat. În martie 2018, a avut prima intervenție chirurgicală, rezecție câteva segmente de ficat, urmată de chimio și radioterapie, apoi de alte două intervenții, pe colon. „Am acceptat greu ideea ca eu, EU, Iuliana, am cancer. Nu credeam că mi se întâmplă așa ceva. Așteptam confirmarea încă a unei investigații, încă a unei analize, încă o opinie. Până nu am primit fișa bolnavului de cancer, eu nu credeam. Abia atunci a fost confirmarea. Imediat a izbucnit furia: De ce eu? De ce în acel moment? Nici nu știu dacă mi-am exprimat atunci toată furia… cred a mai rămas și multă furie neexprimată. A urmat apoi tocmeala: dacă eram mai atentă, dacă nu aș fi fumat în tinerețe… Nu am făcut greșeli de neiertat, nu am fost o dezechilibrată sau o traumatizată în viața asta”, a continuat ieșeanca. A urmat depresia, dar nu a lăsat-o să o învingă, să ajungă la finalul ei. Ultima a fost acceptarea, cea mai importantă etapă: „ Până la ea, m-au mâncat Sfinții, cum s-ar spune. A trebuit să-mi cunosc depresia, să trec prin ea și abia apoi să ies. Ca să ai un salt care să te propulseze peste marginea râului în care ești, trebuie să atingi fundul râului. Eu am greșit, eu m-am cufundat în muncă. Workhaolism-ul a fost momeala mea de a păcăli depresia, dar chiar și așa, nu mi-a ieșit. Stăteam și mă gândeam: Mulți dintre noi trecem prin cumpene. Toți îmbătrânim și clar, cu toții murim. Ceea ce trăim în timpul vieții, e clar că putem duce. Și aici mă gândesc țintit la bolile pentru care s-au inventat tratamente și leacuri. Dar știi, diferenta este atât de mare între cei care aleg să răzbată și cei care capitulează. Nu toți aleg să lupte, să învingă, să-și ia lecția și să meargă mai departe”.

„Când ești pe marginea prăpăstiei, știi cum te agăți de orice concept?! Ca de piciorul lui Dumnezeu!”

Necunoscutul înspăimântă, așa suntem noi programați să reacționăm: luăm poziția de apărare și negare. La fel se întâmplă și cu conceptele, tindem să le raportăm la o experiență care uneori este foarte săracă în noțiuni de genul ăsta, că nu se predă nicăieri. Doar niște optimiști țin cursuri, scriu cărți și fac o grămadă de bani povestind despre spirit, mindfulness, wellness, ikigai, hygge, chacre, spirit, programare neurolingvistică, medicina germanică, vindecarea pe linii nu-ș-de-care și iluminare prin conectarea cu copacii. „Băi, dar când ești pe marginea prăpăstiei – știi cum te agăți de ele?!? Ca de piciorul lui Dumnezeu! Una după alta! Le iei acasă, le îmbrățișezi, te faci vegan, pupi icoane, stai în lotus, mergi la ședințe de spiritism. Așa fac luptătorii. Ceilalți fac altfel: supărare, resemnare, victimizare și obștescul sfârșit. Mult, mult mai simplu!”, a completat Iuliana. Evident, fiecare variantă are costurile și beneficiile ei. Pentru luptători e cu scântei: ieși din zona de confort, vezi că nu-i ușor deloc, faci revoluție în stilul de viață, te apuci de citit, de mers pe la cursuri, de investit în tine – nu e pentru leneși, cei care-și plâng de milă sau cei care nu mai au suficiente motive pentru a merge mai departe, chiar dacă tentația e mare. Pentru ceilalți, e cu suferință, renunțare, autocompătimire, profitare de beneficiile atenției și grijii celor din jur și a tuturor salvatorilor din viața lor, o dulce nepăsare în drumul lin și plin de suferință spre moarte. „Este alegerea lor, nu e dreptul meu sau al altcuiva de a le judeca alegerea. Ajutor? Da, clar, am cerut și am primit. Mult! Și am refuzat mult ajutor care venea nesolicitat, cel încărcat cu sfaturi, milă și resemnare și câte și mai câte pe care am simțit că nu le pot suporta. Nu prea am menționat pe nicăieri însă aș vrea să îi mulțumesc mult de tot soțului meu. Nu aveți idee câte prin câte a trebuit să treacă, dragul de el: prin depresiile mele, prin asaltul tuturor care îl întrebau numai despre mine, prin faptul că a rămas singur cu copiii, de nenumărate ori, să le poarte de grijă, de mâncare și de școală, singur. Și prin multe, multe. Multe. Este foare greu și pentru cei care au în viața lor unbolnav. Pe ei nu-i întreabă nimeni de sănătate, dacă au mâncat azi, dacă au dormit, dacă și-au mai acordat măcar 5 minute de răgaz pentru a fi doar cu ei. Respect și considerație pentru toți cei care au în grijă suferinzii - pentru că sunt niște supra-oameni!”, încheiat Iuliana povestea ei de învingător. Ea spune că este prietenă cu Dumnezeu: „Da, suntem prieteni. Nu ne-am certat niciodată, deși i-am pus câteva întrebări bune la care încă mai aștept răspuns. El zice că deja mi le-a dat, doar că eu încă nu le-am înțeles. Sunt convinsă că are dreptate. Eu cred într-un Dumnezeu cu care pot să vorbesc la pertu, cu care discut ca și cu un învățător, căruia îi mulțumesc adesea și căruia îi și cer multe. Atât doar: mi-a spus că mai am de învățat să primesc, uneori”. Iuliana Șoșu are și regrete, dar și planuri foarte interesante legate de un podcast pentru cei care trec prin experiența unui diagnostic de cancer, pe care le ia ușor, fiind într-o perioadă de recuperare.

Maura ANGHEL