Primăria Bacău, cercetată pentru discriminare
Dimensiune font:
Instituția a refuzat să elibereze un act unei persoane fără certificat verde
O femeie din municipiul Bacău a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNDC) după ce Primăria i-a refuzat eliberarea unui act pentru că nu deținea certificatul verde. Băcăuanca susține că este discriminată și solicită CNDC rezolvarea problemei, pentru că toți cetățenii au aceleași drepturi, indiferent de condiția medicală. Ea a cerut un actul adițional pentru prelungirea contractului de închiriere a locuinței. „Mi-a fost refuzată semnarea și înmânarea actului, motivul fiind lipsa prezentării certificatului verde. În contextul în care plățile nu sunt condiționate de acest certificat verde, care nu este legal, deoarece nu este reglementat prin nicio lege organica, iar procedura care mă privea direct, presupunea doar semnarea actului adițional și înmânarea unui exemplar subsemnatei, fac aceasta plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, deoarece toți cetățenii României sunt egali în drepturi”, a spus băcăuanca.
În urma sesizării, CNDC a solicitat un punct de vedere Primăriei Bacău, care susține că a respectat legile în vigoare și nu a amenajat un ghișeu și pentru cetățenii nevaccinați, așa cum a făcut la Taxe și Impozite, pentru că activitatea Centrului de Informare Cetățeni nu ar cădea sub incidența excepțiilor prevăzute de Guvern. De asemenea, Primăria mai susține că reclamanta a refuzat să se testeze gratuit sau să trimită o altă persoană vaccinată să ridice actele în locul ei.
„A fost îndrumată de salariatul Poliției Locale care asigură ordinea și liniștea la Centrul de Informare pentru Cetățeni să se deplaseze la Spitalul de Pneumoftiziologie pentru a face un test Covid gratuit. Doamna a refuzat. I s-a sugerat să desemneze o altă persoană, posesoare a certificatului verde, care să vină la CIC să ia actul adițional, dumneaei să-l semneze și să returneze documentul. Doamna a refuzat”, au explicat reprezentanții Primăriei. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a deschis un dosar, urmând ca pe 21 februarie reprezentanții Primăriei Bacău să fie audiați online de CNDC.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau