Primăria deschide robinetul cu bani pentru societatea civilă!
Dimensiune font:
cultură, tineret, guvernare transparentă şi participativă, social-sănătate-educaţie-mediu şi cultură scrisă * în total, sunt alocaţi de la bugetul local 3,5 milioane lei * proiectele se depun până pe 27 aprilie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi după 31 mai
Municipiul Iaşi lansează programul anual de finanţare nerambursabilă destinat proiectelor de interes public local propuse de organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară proiecte în municipiul Iaşi. Selecţia proiectelor anuale şi multianuale (multinanuale pentru domeniile: social-sănătate-educaţie-mediu, cultură şi guvernare transparentă şi participativă) ale ONG–urilor care vor primi finanţare de la bugetul local pentru proiecte în domeniile: social-sănătate-educaţie-mediu, cultură scrisă, cultură şi guvernare transparentă şi participativă şi tineret se va face de către Comisia de Evaluare, Analiză şi Selecţie a Proiectelor Culturale, de Tineret, de Guvernare Transparentă şi Participativă (pentru domeniile cultură, tineret şi guvernare transparentă şi participativă), de către Comisia de relaţii cu societatea civilă şi evaluare a proiectelor pentru domeniile social-sănătate-educaţie-mediu şi de către Comisia de Relaţii cu Societatea Civilă şi Evaluarea Proiectelor (C.R.S.C.E.P.) (pentru domeniul cultură scrisă), în conformitate cu prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de pe domeniile anterior menţionate şi a Legii privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nr. 186/2003, republicată şi cu prevederile Regulamentului referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii 350/2005 şi a HCL nr. 73/2023,
Ce domenii sunt finanţate
Suma alocată în 2023 de la bugetul local pentru toate domeniile este 3.500.000 lei, defalcată pe domenii. Pentru domeniul cultural se vor acorda 1.000.000 lei. Cuantumul contribuţiei proprii a solicitantului este de minim 10% din valoarea totală a finanţării şi, de asemenea, suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării proiectelor sectorului ONG pe acest domeniu (pentru proiecte anuale şi multianuale).
Aceeaşi sumă este valabilă şi pentru domeniul tineretului, la fel ca şi cuantumul contribuţiei proprii a solicitantului: minim 10% din valoarea totală a finanţării. Pentru domeniul guvernare transparentă şi participativă sunt alocaţi 200.000 lei, pentru domeniul social-sănătate-educaţie-mediu – 1.200.000 lei, iar pentru domeniul culturii scrise – 100.000 lei. La această ultimă categorie. cuantumul contribuţiei proprii a solicitantului este de minim 40% din valoarea totală a proiectului şi, de asemenea, suma solicitată nu poate depăşi o treime din fondul total alocat pentru finanţarea proiectelor din domeniul culturii scrise.
La selecţia de proiecte pot participa organizaţii neguvernamentale care propun pentru fiecare domeniu în parte proiecte cu impact la nivelul comunităţii locale.
Câştigătorii, anunţaţi la jumătatea lunii mai
Programul de selecţie a proiectelor pentru anul 2023 se va derula în conformitate cu prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de pe domeniile anterior menţionate şi a Legii privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nr. 186/2003, republicată şi cu prevederile Regulamentului referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii 350/2005 și va avea următoarele etape: data limită de depunere a proiectelor pentru toate domeniile este 27 aprilie 2023, ora 16.00 (în conformitate cu art.20, alin.1 din Legea 350/2005). Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 28 aprilie – 31 mai 2023.
Durata de implementare a proiectelor va fi până la 15 noiembrie 2023. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau