Primăria Piatra-Neamţ reformează serviciul de parcări
Dimensiune font:
* municipalitatea va trebui să le ofere celor aproximativ 19.000 de proprietari de mașini, în 30 de zile, toate posibilitățile pentru înregistrarea cererilor de utilizarea unui loc de parcare * dacă în cele 30 de zile, pietrenii depun aceste cereri, nimeni nu își va pierde locul de parcare * după 1 aprilie, vor fi licitații pentru locurile rămase libere
Pe 28 februarie, consilierii locali din Piatra-Neamț se vor întruni pentru a vota unele proiecte de hotărâre care vizează mutarea parcărilor de reședință de la Parking la Primăria Piatra-Neamț, noile tarife și noul Regulament.
Primarul Andrei Carabelea a declarat că va fi o „reformă necesară, dar cât se poate de constructivă pentru oraș, pentru pietreni, pentru creșterea calității vieții pietrenilor”.
Primăria va gestiona locurile de parcare, dar că vor fi și câteva „provocări”. Pentru cei aproximativ 19.000 de proprietari de mașini, în 30 de zile, Primăria va trebui să le ofere toate posibilitățile pentru înregistrarea cererilor pentru utilizarea unui loc de parcare. Dacă în cele 30 de zile, pietrenii fac aceste cereri, nimeni nu își va pierde locul de parcare. După 1 aprilie, vor fi licitații pentru locurile rămase libere. „Nimeni nu își va pierde locul de parcare! Este o procedură foarte simplă prin care cetățenii care au avut un contract își pot folosi dreptul de prioritate folosinței locului de parcare: se completează o cerere, la care se atașează vechiul contract cu societatea Parking, alături de documentele solicitate. Cererile pentru încheierea noilor contracte se vor putea depune foarte simplu și rapid și online, prin intermediul unui link, care va fi valabil începând cu data de 1 martie. De asemenea, documentele se pot depune și la cele trei birouri special amenajate la Primărie, Mall Forum Center și Centrul de Informare Turistică. Vă încurajăm să folosiți modalitatea online de depunere a documentelor, pentru ca procesul să fie cât mai ușor și eficient pentru toată lumea! Depunerea documentelor se face începând cu data de 1 martie. Cei care au achitat parcarea până la o anumită dată a anului în curs se vor adresa societății Parking pentru recuperarea diferenței de bani.Avem nevoie de această reformă și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca tot procesul să fie cât mai simplu”, au transmis reprezentanţii municpalităţii. George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau