Primăria pregăteşte, în Ciurchi, cel mai frumos spaţiu de recreere din Iaşi
Dimensiune font:
În urmă cu opt decenii, aici încă mai funcţiona vechiul cimitir evreiesc, care avea să fie demolat la comanda mareşalului Ion Antonescu * proprietarul terenului – comunitatea evreiască din Iaşi – a fost nevoit să mute toate osemintele în Păcurari, după care spaţiul din Ciurchi a fost lăsat de izbelişte, degradându-se odată cu trecerea anilor * a fost nevoie de cedarea definitivă a arealului în administrarea Primăriei Iaşi, care, acum, se pregăteşte să transforme întreaga zonă în ceea ce ar putea deveni cel mai frumos spaţiu de recreere din oraş
Cetăţenii din cartierul Tătăraşi s-au întrebat, în repetate rânduri, de ce parcul din Ciurchi nu face obiectul unei reabilitări complete din partea municipalităţii ieşene, cu atât mai mult cu cât zona este intens frecventată, îndeobşte vara, de tineri de toate vârstele. Însă puţini ştiu că, până de curând, Primăria Iaşi nu a avut niciun fel de competenţe vizavi de sistematizarea celor aproape şase hectare de spaţiu verde, acesta fiind proprietatea comunităţii evreieşti din oraş. De altfel, zona cuprinsă între Ciurchi şi Grădinari a fost locul celui mai vechi cimitir evreiesc construit vreodată în România şi care a funcţionat până la finele secolului XIX, când a fost dezafectat în timpul regimului Antonescu. Practic, osemintele celor îngropaţi aici au fost mutate în actualul Cimitir Evreiesc din Păcurari, după care, pe actualul amplasament din Ciurchi a fost montată o placă în care se admite existenţa unui fost cimitir. De-abia în anul trecut, membrii comunităţii evreieşti au fost de acord sa cedeze definitiv Primăriei cele peste şase hectare ale fostului cimitir, cu condiţia ca acolo să fie amenajat un parc.
Suprafața verde a terenului nu își va modifica dimensiunea
Între timp a fost finalizat un studiul de fezabilitate realizat de Dezive & Info SRL Cluj-Napoca. Suprafața totală de teren studiată este de 63.769 metri pătrați, din care spațiile verzi vor reprezenta 57.877 metri pătrați, locul de joacă – 1.060 metri pătrați, iar drumurile, trotuarele și aleile de acces – 4.130 metri pătrați. „Restaurarea parcului din strada Ciurchi se impune ca o necesitate, din cauză că spațiul ocupat de plante a devenit inestetic. Plantele existente au crescut și s-au dezvoltat aglomerând zona, iar gazonul, mobilierul urban, aleile, echipamentele sportive și iluminatul lipsesc. Spațiul verde din parc este plantat aleatoriu și nu are un stil bine definit. Nu s-a intervenit cu modificări considerabile, ci doar prin întreținerea vegetației, toaletarea arborilor și amenajări floricole funcție de anotimp. Odată cu trecerea timpului, aleile și scările s-au degradat considerabil. Ca urmare a faptului că nu s-a investit în această zonă o lungă perioadă de timp, întreg spațiul verde și-a pierdut din farmec necesitând lucrări de modernizare și reabilitare care să pună în valoare zona studiată. Suprafața verde a terenului nu își va modifica dimensiunea, însă în urma restaurării va crește ca valoare în ceea ce privește calitatea vieții și aspectul estetic”, a spus primarul Mihai Chirica.
Singur problemă: lipsa finanţării
În principal, parcul modernizat nu va mai avea garduri, va fi dotat cu mobilier urban specific, va fi amenajat un teren sportiv multifuncțional, vor fi montate dotări pentru fitness și sport, toalete și vor fi executate lucrări de reabilitare a aleilor, spațiilor verzi și a instalațiilor de utilități. „Parcul suferă de lipsa dotărilor și a funcțiunilor care pot atrage interesul publicului. Sistemul de iluminat nu acoperă întreaga zonă, mobilierul este degradat, inestetic, locurile de joacă existente sunt din materiale ieftine, culori țipătoare și un impact vizual negativ în peisaj”, se precizează în studiu. Tot aici se precizează că investiţia se ridică la 25 milioane de lei, deocamdată nefiind identificată vreo sursă de finanţare. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau