Primarul, în vizită în Polonia!

2 tramvaie pesa

Dimensiune font:

| 05-05-2021 00:00

Mihai Chirica este invitat de reprezentanţii firmei care produce tramvaiele ce vor ajunge la Iaşi

Primarul Mihai Chirica se va afla în această săptămână în Polonia, la invitaţia companiei Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz Spolka Akcyjna, unde sunt fabricate cele 16 tramvaie ultramoderne ce urmează să ajungă până la sfârşitul acestui an la Iaşi. Anunţul privind deplasarea la Bydgoszcz a şefului municipalităţii ieşene a fost postat de edil pe pagina proprie de socializare. „De mâine reluăm activitatea. Eu voi pleca în Polonia, la fabrica de tramvaie Pesa, pentru a vedea primul tramvai nou care va ajunge în Iași după aproape 50 de ani, o jumătate de secol. Două luni va dura omologarea tramvaiului în probe de stradă, laborator și depou, după care prima serie de 7 tramvaie va ajunge în acest an la Iași. În total, din Polonia vor veni 16 tramvaie, iar din Turcia altele 16 până la sfârșitul anului 2022! Toate cele 32 de unități sunt de mare capacitate, de circa 30 m lungime și o capacitate până la 270 de călători. Banii pentru ele sunt din fonduri europene nerambursabile de peste 400 milioane de lei! Să mulțumim Comisiei Europene și României pentru acest program!”, se arată în postarea de pe Facebook a primarului.

Operaţionale pe traseele 1, 3, 7, 8 şi 13

Cele 16 tramvaie PESA vor avea o capacitate de transport totală de minimum 230 de locuri, din care minimum 30 pe scaune fixe, nerabatabile. Scaunele pentru călători vor fi singulare, nu de tip banchetă, cu tapiţeria rezistentă la uzură şi murdărie. Fiecare tramvai va trebui să aibă cel puţin un loc marcat corespunzător pentru cărucior de copii şi un loc rezervat căruciorului rulant pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Cel puţin patru locuri vor fi rezervate pentru persoanele cu mobilitate redusă, bătrâni, invalizi sau femei însărcinate, locuri care trebuie realizate în apropierea uşilor duble. Toate tramvaiele vor avea dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenţi 3D şi un analizor. După ce vor ajunge la Iaşi şi vor trece probele de stradă, tramvaiele vor deveni operaţionale pe traseele 1, 3, 7, 8 şi 13. Contractul privind achiziția celor 16 tramvaie PESA a fost semnat pe data de 27 aprilie 2020, valoarea acestuia fiind de 137 de milioane de lei, fără TVA (circa 163 de milioane de lei, cu TVA, adică aproximativ 34 de milioane de euro), ceea ce înseamnă 2,125 milioane de euro pentru fiecare tramvai. Tramvaiele vor fi livrate eșalonat între 15 și 22 de luni de la data semnării, adică majoritatea în cursul anului 2022. Potrivit unui sondaj iniţiat de Primărie în rândul ieşenilor, tramvaie vor fi vopsite în alb şi verde.

Încă 16 tramvaie de la Bozankaya

Reamintim că, potrivit unui alt contract, semnat de primarul Mihai Chirica pe 11 noiembrie 2019 cu compania turcească Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş, în cursul anilor 2021 şi 2021 urmează să ajungă la Iaşi alte 16 tramvaie ultramoderne, cu o lungime minimă de 26 de metri. Licitația pentru achiziția celor 16 tramvaie a fost împărțită în trei loturi, corespunzătoare a trei proiecte cu finanțare europeană care privesc și lucrări de modernizare a liniilor de tramvai. Valoarea totală a achiziției celor 16 tramvaie produse în Turcia este de 140.964.270 lei, fără TVA (167.747.481,3 lei, cu TVA), adică circa 35.241.000 euro, respectiv 2.202.566 euro pentru fiecare tramvai. Valoarea totală a celor trei proiecte menționate este 332.579.670,28 lei (aproximativ 70,46 milioane de euro). Achiziția celor 32 de tramvaie (16 poloneze şi 16 turceşti) este făcută cu ajutorul fondurilor europene prin Programul Operațional Regional (POR) – Axa IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” – Obiectivul specific 4.1: „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.  Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
24/11/2024 23:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
24/11/2024 23:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
24/11/2024 23:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
24/11/2024 23:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei