Prins de vecin în timp ce-şi viola fiica de 12 ani
Dimensiune font:
* un ieşean este acuzat de viol şi incest, victima fiind de acelaşi sânge cu el * potrivit anchetatorilor, bărbatul a transformat într-un calvar viaţa fiicei sale
Procurorii au trimis pe masa judecătorilor dosarul unei drame cumplite. O adolescentă de 12 ani a trecut printr-un adevărat calvar, care o va marca pentru toată viaţa. Tatăl fetei, Amar S. (39 de ani), avea o relaţie cu Sorina din 1992, însă pe la Starea Civilă trecuseră abia în 2001. Cuplul avea şase copii. În 2007, Sorina a plecat la Galaţi, la alt bărbat, iar micuţii au rămas la Ruginoasa, la bunica maternă. Amar s-a mutat în schimb la Paşcani, unde a primit o locuinţă socială. Bărbatul a păstrat relaţia cu odraslele, dar i-a pus gând rău fiicei de 12 ani. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunal, Amar a trecut la acţiune în 2010, de Crăciun. El a luat-o pe copilă de la bunică sub pretextul că-i va dărui dulciuri, a dus-o acasă şi, după ce s-a îmbătat, a violat-o. Abia a doua zi i-a permis să se spele de sânge şi a dus-o pe fată la o soră mai mare. Iniţial, copila i-a povestit surorii ce-a păţit, însă a dat înapoi când aceasta a sunat-o pe Sorina.
Tăiată cu foarfeca şi lovită cu bolţarul
În aceste condiţii, abuzurile au continuat în 2011, de Paşte. Amar a găsit-o pe fată singură, tot în casa surorii, a tăiat-o cu foarfecele la spate şi în piciorul stâng, după care a batjocorit-o din nou. După câteva zile, a luat-o pe copilă acasă şi a înştiinţat-o că vrea să trăiască împreună cu ea. După ce i-a dat în cap cu un bolţar, a trântit-o pe pat. Numai că, în timp ce o viola, un vecin a intrat în cameră şi a început să urle la vederea grozăviei.
Speriat, Amar a fugit, iar cazul a ajuns, în sfârşit, în atenţia anchetatorilor. Cum Amar se făcuse nevăzut, a fost dat în urmărire naţională, iar anul trecut, în decembrie, a fost prins, tot la Paşcani. În faţa anchetatorilor, bărbatul şi-a susţinut nevinovăţia, dându-se drept o victimă a... înscenărilor fostei neveste.
Fata e traumatizată
Psihologii a stabilit însă că fata violată a fost profund afectată. „Aceasta prezintă o stare de suferinţă psihică, anxietate generalizată peste medie, coşmaruri, sentimente de neputinţă şi revoltă, trăieşte o teamă permanentă. S-a recomandat monitorizarea şi consilierea ei psihologică”, ne-a declarat dna Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal. Ieri, Amar S. a fost trimis în judecată pentru viol în formă continuată şi incest. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau