Profit de milioane de lei pe spatele unor oameni ai străzii care s-au trezit peste noapte patroni de firme implicate în afaceri grele. 24 de persoane, trimise în judecată
Dimensiune font:
Procurorii DIICOT din Bacău au dispus trimiterea în judecată a 24 de inculpaţi (17 persoane fizice şi 7 persoane juridice) pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat.
Infractorii sunt acuzați inclusiv de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, înşelăciune în formă continuată, emitere de cecuri cu dată falsă sau căruia îi lipseşte un element esenţial sau fără disponibil la tras, complicitate la înşelăciune în formă continuată, spălare a banilor în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase.
Potrivit unui comunicat de presă, în perioada în care au desfăşurat activitatea infracţională, inculpaţii au săvârşit 1.454 de acte materiale ale infracţiunilor în formă continuată, pentru care au fost cercetaţi.
În cauză s-a reţinut faptul că, din luna ianuarie a anului 2020, mai multe persoane au constituit o grupare infracţională organizată ai cărei membri au acţionat ca reprezentanţi ai mai multor persoane juridice înregistrate pe raza municipiului Bucureşti, în numele cărora au desfăşurat acte de comerţ, respectiv lansarea de comenzi şi achiziţionarea de diferite mărfuri, pentru plata cărora au emis instrumente de plată, bilete la ordin sau file cec, scadente la un termen de 40 - 60 de zile, cunoscând că la acel moment nu va exista disponibil în conturile bancare pentru decontarea acestora.
Conform comunicatului, în derularea relaţiilor comerciale cu persoanele vătămate, inculpaţii şi-au declinat identităţi şi calităţi mincinoase (director vânzări, responsabil achiziţii etc.), inducând şi menţinând în eroare reprezentanţii acestora şi determinându-i să accepte condiţii contractuale pe care nu aveau intenţia să le respecte.
Pentru preluarea şi administrarea în fapt a societăţilor comerciale utilizate în activitatea infracţională inculpaţii au folosit ca interpuşi mai multe persoane de condiţie socială precară, cu posibilităţi financiare reduse, cărora le-au atribuit calitatea de asociaţi şi/sau administratori, dar a căror activitate era controlată de către o parte dintre inculpaţi.
La momentul în care erau preluate, societăţile comerciale aveau un istoric de bonitate financiar - fiscală ridicată, activitate comercială consistentă, angajaţi, toate aceste date contribuind la decizia persoanelor vătămate de a furniza mărfurile solicitate şi de a accepta efectuarea plăţii cu instrumente de plată scadente la diferite intervale de timp.
În cauză s-a reţinut şi faptul că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au indus în eroare ori au determinat sau ajutat la inducerea în eroare a reprezentanţilor legali ai mai multor persoane vătămate, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de vânzare - cumpărare, fiind creat un prejudiciu de peste 6.000.000 de lei, precizează DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău.
Inculpaţii au achiziţionat mărfuri uşor vandabile, pe care le comercializau prin intermediul unor societăţi comerciale controlate, bunuri din toate categoriile (autovehicule, combustibili, utilaje, uleiuri, vopseluri şi materiale de construcţie, poliamidă, echipamente de protecţie în construcţii, cherestea, aparatură casnică de mică sau mare dimensiune, aparatură electronică şi telefoane mobile, produse alimentare şi produse congelate, ciocolată, gazon artificial etc).
Sursa citată arată că a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi asupra conturilor bancare ale inculpaţilor, în vederea recuperării prejudiciului produs în dauna a 69 de societăţi, din care 59 s-au constituit ca parte civilă.
Activităţile judiciare au fost efectuate împreună cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau