Psihiatria din Roman a luat foc
Dimensiune font:
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman din strada Speranţei. Angajaţii au evacuat şapte pacienţi, iar pompierii zece pacienţi, potrivit agenţiei Mediafax.
Pompierii au fost înştiinţaţi în jurul orei 02:55 despre producerea unui incendiu la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman. Conform ISU Neamţ, incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatura din tablă cu un grup sanitar situat la nivelul primului etaj al spitalului. Etajul clădirii era inundat de fum.
Până la sosirea forţelor de intervenţie au fost evacuaţi şapte pacienţi de către personalul aflat pe locul de muncă. Pompierii au evacuat încă 10 pacienţi. Doi pacienţi şi două cadre medicale (un medic şi un infirmier) au fost transportaţi la CPU Roman de către ambulanţele SMURD. Aceştia au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Şapte pacienţi au fost transportaţi la Spitalul de Psihiatrie "Sf Nicolae" Roman din municipiul Roman, iar alţi opt pacienţi au fost mutaţi în saloanele de la parterul clădirii. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau