Recensământul, un eşec în municipiul Iaşi!
Dimensiune font:
Puţin peste jumătate dintre cetăţenii oraşului s-au autorecenzat ori au aşteptat vizita recenzorilor * este unul dintre motivele pentru care au reapărut centrele fixe, în speranţa că până pe 17 iulie ieşenii vor reuşi să completeze formularele
Pentru a accelera procedura de recenzare a populației și locuințelor, Comisia Centrală care coordonează recensământul a fost de acord cu reînființarea unor puncte fixe în incinta unor primării din municipiul Iași și din județ. Astfel, pe lângă recenzarea la domiciliu, prin interviul față în față, cetățenii pot să opteze să meargă la aceste centre, unde îi așteaptă personal calificat - la fel ca în prima etapă a recensământului. În municipiul Iași, aceste centre vor funcționa la sediul Primăriei și la centrele de cartier de luni până vineri (8.30-16.30). La Palatul Roznovanu, recenzarea se va putea face și în zilele de sâmbătă și duminică (de la 12.00 la 20.00) în camera 1, corp A. De asemenea, va mai fi deschis un centru de recenzare la camera 65, din cadrul Prefecturii Judeţului Iaşi – Unitatea Judeţeană de Implementare a Recensământului, cu program zilnic 8.30 – 16.30, de luni până vineri.
În orașele Hârlău și Tg. Frumos, aceste centre vor fi deschise de luni până vineri (8.00-16.00), iar la Podu-Iloaiei și în weekend (9.00-19.00). Puncte fixe de recenzare vor mai funcționa la primăriile din comunele Aroneanu, Cozmești, Golăiești, Grajduri, Prisăcani, Rediu, Schitu Duca și Stolniceni-Prăjescu (luni-vineri, de la 8.00 la 16.00), Bălțați, Bârnova și Miroslava (L-V 9.00-15.00 și S-D 9.00-12.00), Ciurea (L-J 8.00-16.00, iar vineri doar până la ora 14.00), precum și în Valea Lupului (L-V 15.00-22.00 și S-D 9.00-19.00). „Rugăm populația să sprijine efortul recenzorilor de a colecta datele pentru recensământul populației și locuințelor, pentru a obține informații de calitate necesare pentru politicile publice naționale și locale, în domeniul economic și social, inclusiv pentru dezvoltarea umană”, se arată într-o notă a Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
În această etapă au fost recenzate pe teren, la nivelul județului Iași, 190.318 de persoane, 62.097 de chestionare la nivel de persoană în mediul urban (32,6%) și 128.221 în mediul rural (67,4%), mai precizează oficialii Direcției Județene de Statistică.
În Podu Iloaiei, două treimi dintre cetăţeni riscă amenzi
La ultima informare, la nivelul judeţului Iaşi, pentru întreaga perioadă de recenzare (autorecenzare plus recenzare pe teren) au fost completate 475.623 de chestionare la nivel de persoană (42% în mediul urban și 58% în mediul rural), reprezentând 59,8% din populația rezidentă țintă estimată a județului Iaşi la data de 1 decembrie 2021. În mediul urban, cel mai bine stă municipiul Paşcani, cu 19.378 de chestionare completate la nivel de persoană ceea ce reprezintă 67% din populația rezidentă estimată la 1 decembrie 2021. Pe locul doi se situează oraşul Târgu Frumos, cu 6.251 de chestionare la nivel de persoană, adică 64,4% din populația rezidentă estimată la 1 decembrie 2021. Municipiul Iași se situează pe locul trei, cu 165.653 de chestionare la nivel de persoană, echivalentul a 53,2% din populația rezidentă conform estimarilor de la finele anului 2021. În fine, în oraşul Hârlău, s-au înregistrat 4.518 de chestionare la nivel de persoană (45%), iar în oraşul Podu Iloaiei, 3.087 de chestionare la nivel de persoană (32%).
În mediul rural, comunele situate pe primele locuri, cu un procent de recenzare între 85-100%, sunt Probota, Cristeşti, Strunga, Şipote, Belceşti, Brăeşti, Vlădeni, Ruginoasa, Moţca, Plugari, iar pe ultimile locuri, cu un procent de recenzare între 30-45% se găsesc comunele Prisăcani, Grajduri, Tătăruşi, Scobinţi, Dolheşti, Lespezi, Stolniceni-Prăjescu, Aroneanu, Golăieşti, Balş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau