Regia de transport nu mai face faţă cheltuielilor
Dimensiune font:
* puşi pe economii, şefii regiei le-au cerut unora dintre angajaţi să
efectueze câteva zile din concediul de odihnă pe anul în curs * angajaţii sunt iritaţi de această solicitare, nemulţumiţi de faptul că pierd banii „scoşi” din orele suplimentare
Nervi întinşi la maximum prin şoferii RATP. Motivul: economiile pe care şefii regiei sunt nevoiţi să le facă pentru a face faţă scumpirilor la combustibili. Concret, conducătorii auto sunt iritaţi de faptul că jumătate din autobuzele aduse din Olanda au fost trase pe dreapta, iar şoferii trimişi în concediu de odihnă. „Ne-au spus că nu le mai scot la stradă. Cică ar consuma prea multă motorină. Stau şi mă întreb de ce le-au mai adus? Când le-au cumpărat, nu ştiau cât consumă? Acum pe noi ne-au trimis acasă. Avem rate, familii, copii de crescut. Pierdem bani, dacă stăm acasă”, spune unul dintre şoferi. Un altul nu crede că decizia de le acorda concedii de odihnă doar şoferilor este normală. „Până la un punct, înţelegem situaţia, numai că, ori de câte ori se pune problema unor economii, numai pe şoferi sau pe vatmani îi trimit acasă. De ce nu dau libere la contabili, spre exemplu?”, afirmă acesta.
Mai mulţi şoferi decât autobuze
De partea cealaltă, oficialii regiei cer angajaţilor să înţeleagă situaţia. „Nu-i tocmai un capăt de ţară faptul că un şofer efectuează cinci zile din concediul de odihnă în perioada ianuarie-februarie. Este o perioadă în care numărul şoferilor este mai mare decât cel al unităţilor cu care operăm, aşa că s-a optat pentru această variantă. Dacă ne raportăm la orele suplimentare, este adevărat, veniturilor lor scad, însă ei beneficiază de prima de vacanţă. Cât priveşte acordarea de concedii doar şoferilor, informaţia care a ajuns la urechile lor nu este corectă. Există şi alte categorii de personal care au acceptat să intre în concediu”, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP şi, totodată, şeful departamentului Resurse Umane.
(Tudor Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
dpopescu
Jan 23, 2013
de aceea se sta cate o jumatate de ora in statie pe traseul 41,pe care se circula cel mai prost.? in cazul acesta este o bataie de joc la adresa iesenilor.puteti sa faceti economie trimitand in concediu alti angajti si nu soferi,mai ales in periaoda asta de iarna cand se circula foarte prost,este si frig si este inuman sa asteptam atat in statii. la cetateanul care plateste abonamentul sau biletul ca sa ajunga la timp la serviciu nu va ganditi?
Adauga comentariul tau