Regionala cu doi directori!
Dimensiune font:
De luni, Ovidiu Mugurel Laicu revine la șefia DRDP Iaşi * „Voi fi director general regional. Nu este necesară demisia mea din Consiliul Local, nu există nicio incompatibilitate între cele două funcţii”, spune acesta * Laicu a fost înlăturat de la şefia Regionalei în decembrie 2019, dar pe 5 aprilie 2022 a câștigat la Curtea de Apel Iași procesul prin care a solicitat reintegrarea pe postul de director al DRDP * şi Dănuţ Pilă rămâne în sistem, urmând a avea funcţia de director regional cu atribuţii administrative
„Regionala cu doi directori”! Acesta ar putea fi titlul ultimului episod al telenovelei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, derulată pe parcursul a doi ani de zile, interval de timp în care politicul şi justiţia au numit ori schimbat conducea instituţiei. În decembrie 2019, fostul director, Ovidiu Mugurel Laicu, era anunţat că, potrivit unei decizii a Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), va fi înlocuit la şefia instituţiei de Dănuţ Pilă. Laicu a ocupat respectivul post cu sprijinul PSD, în timp ce Pila a avut susţinerea PMP, dar şi câştig de cauză într-un proces în care a dat în judecată compania după ce aceasta i-ar fi desfăcut în mod abuziv contractul de muncă.
Evident, Ovidiu Mugurel Laicu a aplicat aceeaşi strategie şi a deschis proces la Curtea de Apel Iaşi, solicitând revenirea în funcţie. Instanţa i-a dat dreptate, iar pe 24 noiembrie 2021 a emis o hotărâre prin care CNAIR era obligată să-l repună în drepturi. „Admite, în parte, contestaţia formulată şi completată de contestatorul Laicu Ovidiu Mugurel domiciliat în Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin D.R.D.P. Iaşi Anulează în parte decizia nr. 1700/16.12.2019, respectiv art. 2, în ceea ce priveşte încetarea de drept a contractului individual de muncă al contestatorului. Anulează decizia nr. 1701 din 16.12.2019 emisă de intimată. Obligă intimata să reintegreze contestatorul pe postul deţinut anterior emiterii deciziilor contestate”, se arată în dispoziţie. Practic, Laicu redevenea director al DRDP Iaşi încă de anul trecut, numai că a mai fost nevoie de şase luni de procese după ce compania a făcut apel. Pe 5 aprilie 2022, instanţa a emis o decizie definitivă prin care Laicu avea drum liber către scaunul de director general începând cu data de luni, 17 mai 2022.
Laicu coordonează, Pilă administrează
De altfel, decizia instanţei a fost validată zilele trecute de Adunarea Generală a Acționarilor CNAIR, unde a fost bătută în cuie noua organigramă. Potrivit acesteia, Regionala va avea doi directori. „Voi avea funcţia de director general regional cu atribuţii de coordonare a întregii structuri a DRDP Iaşi. Din ce am înţeles, celălalt director va avea atribuţii administrative”, a spus Ovidiu Mugurel Laicu. Regionala Iaşi de Drumuri se ocupă de arterele rutiere din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Vaslui, Galaţi şi Vrancea, iar un post de director regional este remunerat lunar cu 20.000 lei.
Rămâne în Consiliul Local
În ceea ce priveşte faptul că, pe perioada derulării procesului, a obţinut calitatea de consilier local, Ovidiu Mugurel Laicu nu-şi face nici un fel de problemă. „Nu există nicio incompatibilitate între cele două funcţii. La fel au stat lucrurile în 2016, când eram şi director la DRDP şi consilier judeţean. Am fost reclamat la ANI de anumite persoane, însă mi s-a dat dreptate întrucât eu eram angajat al companiei, iar DRDP Iaşi era doar un punct de lucru. Revenind, nu este necesară demisia mea din Consiliul Local. Evident, dacă vreun proiect de hotărâre va face referire cumva la CNAIR, la DRDP Iaşi, nu voi participa la vot”, a mai precizat Laicu. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau