Reguli noi la Starea Civilă Iaşi
Dimensiune font:
Odată cu eliminarea unor restricţii începând cu data de 1 iunie, la Starea Civilă Iaşi, oficierea căsătoriei se realizează în interior în prezența a cel mult 32 de persoane, în care nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani și personalul tehnic (cameraman, fotograf). De asemenea, este necesară respectarea regulilor de protecţie sanitară şi distanţare socială, stabilite pentru în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Nu este permis accesul în sala de ceremonii persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3. În fine, este obligatorie purtarea măştii în interior astfel încât să acopere gura și nasul, iar la intrarea în clădire, persoanele prezente sunt obligate să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de Starea Civilă Iaşi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau