Reţea de apă nou în Deleni, drumuri modernizate în Horlești şi Plugari
Dimensiune font:
Ieri, în prezența președintelui Consiliului Județean Iași Costel Alexe , a Secretarului General Adjunct al Guvernului României, Lucian Rusu, a deputatului Alexandru Muraru și a administratorului public al județului Iași Andrei Cazacu, s-au semnat trei contracte de finanțare prin Programul Naţional de Investiţii
Astfel, comuna Deleni va beneficia de o finanțare de 7,93 milioane lei în vederea extinderii sistemului de alimentare cu apă cu 15,1 kilometri ce va deservi celor 2094 de locuitori ai comunei. Alocările guvernamentale prin PNI asigură, astfel, tuturor cetățenilor din mediul rural accesul la această resursă importantă pentru bunul trai al oricărei comunități.
De asemenea, se vor efectua lucrări de modernizare pe drumurile de interes local din comunele Horlești și Plugari. Astfel, 13,7 kilometri de drumuri publice din interiorul comunei Horlești vor fi reabilitați, alături de alte lucrări suplimentare ce vizează asigurarea accesului la proprietăți, trotuare sau locurile de parcare, iar valoarea totală a proiectul este de 26,51 milioane lei, 9 milioane lei reprezentând finanțarea prin PNI.
Locul cinci pe ţară în privinţa alocărilor guvernamentale
În fine, primarul comunei Plugari, Paul Mursa, a semnat contractul de finanțare cu aceeași valoare de 9 milioane lei pentru reabilitarea a 13,1 kilometri de drumuri publice și lucrări pentru asigurarea accesului la proprietăți, 27 poduri, pasaje, tuneluri, viaducte. Valoarea totală a investiției va fi de 9,42 milioane lei. „Îi felicit pe colegii mei priamri pentru eforturile pe care le fac pentru a atrage fonduri destinate dezvoltării comunităţilor pe care le reprezintă. Sunt convins că cea mai bună cale spre progres constă în colaborarea dintre autorităţile locale, judeţene şi centrale pentru a identifica priorităţile investiţionale şi a aloca resursele în mod eficient, pentru o dezvoltare durabilă”, a menţionat Costel Alexe, preşedintele CJ Iaşi.
Lista obiectivelor de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” pentru județul Iași este de peste 1,5 miliarde lei și are ca scop dezvoltarea infrastructurii de drumuri, apă, canalizare și gaze naturale, fiind a cincea cea mai mare sumă alocată dintre județele României. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau