Revelionul pensionarilor va fi organizat în acest weekend
Dimensiune font:
La Revelionul Pensionarilor din acest an, aflat deja la cea de-a 9-a ediţie, sunt aşteptaţi în jur de 500 de pensionari, faţă de 700 câţi au fost anul trecut. Organizatorii, în speţă Organizaţia Judeţeană a PSD Iaşi, spun că locul ideal pentru petrecerea de An Nou ar fi tot Centrul Providenţa, locaţie care dispune de suficient spaţiu pentru un eveniment de amploare. „Nu ne-am hotărât deocamdată dacă vom organiza acest revelion tot la Providenţa sau în alt loc, în care să avem spaţiu pentru toate cele 500 de persoane anunţate să participe. Acest Revelion îl facem în fiecare an. Nu contează că am câştigat alegerile, important este să respectăm vârsta a treia şi să facem acele evenimente care lor le sunt foarte dragi. În principiu, era vorba de data de 11 ianuarie pentru a organiza acest eveniment, dar trebuie să vedem dacă ne putem mobiliza în aceste zile, ca să facem acest revelion la data aleasă”, a spus primarul Gheorghe Nichita. În ce priveşte suma pe care vor trebui să o scoată din buzunar pensionarii, organizatorii au spus că este posibil să rămână în acelaşi cuantum, de 10 lei de persoană. „În ceilalţi ani era 10 lei de pensionar, dar anul acesta nu ştim care va fi preţul. De obicei ne consultăm şi cu pensionarii. Cei care vin an de an au şi sugestii de care ţinem seama, pentru că este revelionul dânşilor, până la urmă”, a mai spus Gheorghe Nichita.
(Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau